Curtea Constituţională se pronunţă azi asupra tăierii de pensii şi salarii

Curtea Constituţională a României (CCR) reia vineri (25 iunie 2010) la ora 9,00, dezbaterea celor două legi privind măsurile de austeritate, pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea în faţa Parlamentului. „Nu plecăm acasă până nu dăm un verdict”, a declarat noul preşedinte al CCR, Constantin Zegrean (foto)

 

Joi, după aproximativ cinci ore de discuţii în şedinţă nepublică, judecătorii Curţii au decis să reia vineri dezbaterile asupra sesizărilor depuse privind neconstituţionalitatea legilor de reducere a salariilor bugetarilor şi a pensiilor pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea în faţa Parlamentului. Judecătorii Secţiilor Unite ale ÎCCJ au trimis la CCR două sesizări privind neconstituţionalitatea legilor care prevăd scăderea pensiilor şi a salariilor bugetarilor.

Judecătorii Instanţei Supreme consideră că printre prevederile constituţionale încălcate de cele două legi se numără articolul privind munca şi protecţia socială a muncii şi susţin că se încalcă şi dispoziţiile care spun că cetăţenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat, la ajutor de şomaj şi la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege.

Totodată, judecătorii Înaltei Curţi invocă în decizii că sunt încălcate prevederile din Constituţiei care spun că legea dispune numai pentru viitor. CCR a mai primit sesizarea de neconstituţionalitate formulată de un grup de 37 senatori ai Alianţei PSD+PC în legătură cu Legea pentru stabilirea unor măsuri din domeniul pensiilor.
Preşedintele Partidului Social Democrat, Victor Ponta, susţinea că ”este total inadmisibil să ceri tăierea pensiilor tuturor militarilor, poliţiştilor, diplomaţilor, tuturor judecătorilor, aviatorilor”.

De asemenea, PSD a depus la CCR şi o contestaţie în care solicită constatarea neconstituţionalităţii prevederilor Legii privind stabilirea unor măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, pentru neconcordanţele existente între prevederile actului normativ şi Constituţia României.

PSD mai susţine că reducerea salariilor bugetarilor şi a pensiilor echivalează, practic, cu instituirea unui nou impozit, care va constitui venit la bugetul de stat, iar acest nou impozit excede sferei impozitelor reglementate expres de Codul fiscal (Legea nr. 571/2003).

În sesizarea social-democraţilor se mai afirmă că Legea privind măsurile de austeritate încalcă art. 47 alin. (1) din Constituţie şi dispoziţiile art. 135 alin. (2) lit. f) din aceeaşi Lege fundamentală, care stabilesc în sarcina statului obligaţia de a asigura un nivel de trai decent şi de a crea condiţiile necesare pentru creşterea calităţii vieţii, art. 44 – referitor la dreptul de proprietate privată, art 16., potrivit căruia „cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări”, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale, dar şi prevederile art. 20 din Constituţie care presupune că „dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile fundamentale trebuie interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi celelalte tratate la care România este parte”.

Şi parlamentarii PNL au anunţat săptămâna trecută că au sesizat Curtea cu privire la neconstituţionalitatea legii privind stabilirea unor măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar. Astfel, viceliderul grupului parlamentar al PNL de la Camera Deputaţilor, Eugen Nicolăescu, a declarat că sesizarea a fost semnată de 54 de deputaţi PNL care consideră că au fost încălcate articolele 44, 47 şi 53 din Constituţie.

Loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.