Elveţia acordă României finanţări nerambursabile, în sumă de 130 milioane euro

– Guvernul elvetian a aprobat Acordul-cadru pentru finantarea nerambursabila de 181 milioane de franci elvetieni pe care o va acorda Romaniei.

Consiliul Federal Elvetian a aprobat acordurile-cadru bilaterale cu Romania si Bulgaria care reglementeaza continutul si punerea in aplicare a contributiei financiare elvetiene de care vor beneficia cele doua state, Romaniei revenindu-i o finantare nerambursabila in valoare de 181 milioane franci elvetieni (circa 130 milioane euro).

Romania poate angaja fonduri in termen de 5 ani de la data aprobarii creditului cadru de catre Parlamentul Elvetian, perioada destinata platilor efective fiind de 10 ani, informează Wall-street.ro.

Domeniile eligibile
pentru a fi finantate din aceasta contributie sunt:

Citeste si:  "Şpaga" pentru examenul de autorizare la OCPI Iaşi se dă "în natură"

– securitatea, stabilitatea si sprijinul pentru reforme;
– mediul si infrastructura;
– promovarea sectorului privat;
– dezvoltarea sociala si a resurselor umane.

Acordul cadru urmeaza sa fie aprobat si de Guvernul Romaniei in perioada imediat urmatoare si cuprinde regulile de implementare a programului de cooperare elvetiano-roman, in baza carora aplicantii pot depune proiecte cu finantare nerambursabila.

In anul 2008, Consiliul Federal al Elvetiei a decis, sub rezerva aprobarii de catre Parlament, extinderea pentru Romania si Bulgaria, a contributiei financiare elvetiene destinate reducerii disparitatilor economice si sociale in cadrul Europei extinse.

Citeste si:  Rata de economisire din Europa de Est este similară cu cea din Africa

Valoarea contributiei propuse a fost de 257 de milioane de franci elvetieni, din care Romania urma sa primeasca 70%, respectiv 181 milioane franci elvetieni. Elvetia a mai acordat asistenta financiara nerambursabila pentru cele 10 state membre care au aderat la Uniunea Europeana in anul 2004.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close