Grecia vrea să îşi vândă insulele pentru a-şi plăti datoria externă

– Grecia intenţionează să vândă sau să concesioneze pe termen lung unele dintre cele 6.000 de insule ale sale, în încercarea de a-şi plăti imensa datorie externă, relatează The Guardian, în ediţia electronică.

O parte din insula Mykonos, una dintre destinaţiile turistice cele mai frecventate ale Greciei, se află de asemenea pe lista regiunilor care vor fi vândute, arată ziarul britanic, citat de Cotidianul. O treime din această zonă este deţinută de Guvernul elen, care caută un cumpărător dispus să injecteze capital şi să dezvolte un complex turistic de lux, potrivit unei surse apropiate de negocierile în curs de desfăşurare.

Citeste si:  Patriarhul Daniel: Părintele patriarh Teoctist - un om al păcii şi al dialogului, o lumină pentru cler şi popor

Potenţialii investitori interesaţi de insula Rhodos sunt în principal ruşi şi chinezi. Roman Abramovici, miliardarul care deţine clubul de fotbal Chelsea, s-ar număra printre cei interesaţi, deşi un purtător de cuvânt al acestuia a negat că acesta este pe punctul să realizeze o investiție în Rhodos.

Doar 227 de insule greceşti sunt populate, iar decizia de a vinde sau concesiona unele dintre acestea a fost determinată şi de incapacitatea statului de a dezvolta o infrastructură de bază sau de a asigura securitatea în majoritatea insulelor sale. Se speră astfel că vânzarea sau concesionarea unor insule ar putea atrage investiţii care să genereze locuri de muncă şi venituri taxabile.

Citeste si:  3T CONSTRUCT SRL - notificare privind deschiderea procedurii de insolvenţă

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata