Liderii G20 nu reuşesc să ajungă la un acord privind taxa asupra băncilor

Liderii G20 nu au reuşit la Toronto (Canada) să instituie o taxă globală asupra băncilor, o parte din statele G20 considerând că taxa cerută de europeni nu prezintă garanţii suficiente, transmite AFP.

Marea Britanie, Franţa şi Germania au argumentat că taxa va limita tipul de riscuri financiare excesive asumate de bănci, care au dus la criza financiară din 2008, astfel încât sectorul financiar să suporte o parte din costul salvării instituţiilor de creditare. Dar statele ale căror bănci au fost afectate mai puţin de criza financiară se opun introducerii acestei taxe.

Citeste si:  Valentin Ceauşescu: Suntem mai aproape de a cunoaşte adevărul

Australia, Canada şi unele state emergente, printre care Brazilia, India şi Mexic, au argumentat că taxa va afecta băncile care nu au fost lovite de criza mondială şi nu va preveni viitoare turbulenţe. Marea Britanie, Franţa şi Germania ar putea adopta o taxă asupra băncilor pe plan intern, în ciuda temerilor că, astfel, băncilor lor ar putea deveni mai puţin competitive.

Ministrul britanic de Finanţe, George Osborne, a anunţat, marţi, că Germania, Franţa şi Marea Britanie şi-au exprimat acordul pentru introducerea unei taxe bancare, în condiţiile în care unele instituţii financiare au fost salvate în timpul crizei financiare de fondurile de miliarde de euro injectate de guverne. Cele trei ţări membre ale Uniunii Europene au făcut front comun pentru a le cere partenerilor lor din G20 instaurarea unei taxe pe bănci, în funcţie de bilanţul acestora.

Citeste si:  Taxele consulare, reduse cu 30%
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata