Creşterea TVA va duce la pierderea unor finanţări europene

Efectele măsurilor de austeritate impuse de Guvern, în special majorarea TVA, vor duce la pierderea finanţărilor europene pentru unele proiecte de interes local, au susţinut luni (28 iunie 2010) membri ai Asociaţiei Municipiilor din România (AMR).

La finalul unei şedinţe convocate pentru analizarea proiectelor legislative legate de modificarea Legii 273/ 2006, a Ordonanţei de urgenţă 55/ 2010 şi a proiectului de lege privind aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal bugetar, reprezentanţii AMR au arătat că vor fi consecinţe „dezastruoase” asupra activităţii administraţiei publice locale din cauza acestor măsuri.

Citeste si:  Loteria Română organizează trageri speciale aniversare, cu şanse duble de câştig

În opinia reprezentanţilor AMR, micşorarea cotei pe impozitul pe venit global va avea consecinţe negative asupra cantităţii şi calităţii serviciilor oferite cetăţenilor, iar creşterea TVA va conduce la schimbarea tuturor procedurilor aferente proiectelor cu finanţare europeană. „Comisia Europeană a aprobat o cotă de TVA şi, dacă ea se modifică în cadrul unor proiecte, trebuie să obţinem din nou acordul european.

În acest caz, vom avea proiecte cu cote diferite de TVA de 19% şi 24%, ceea ce implică noi proceduri şi ghiduri care conduc la diverse schimbări. Noi, în loc să accesăm fonduri, vom pierde finanţarea europeană”, a declarat preşedintele executiv al AMR, Tudor Pendiuc. Potrivit acestuia, prin scăderea veniturilor locale va scădea şi gradul de îndatorare a localităţilor.

Citeste si:  "Tezele din septembrie": Să îi construim lui Boc 5 programul de guvernare

Reprezentanţii AMR au criticat faptul că prin noile modificări legislative se cere aprobarea unor noi organigrame în termen de numai 30 de zile, ceea ce este, în opinia lor, imposibil de realizat.
Ei au mai spus că s-a introdus în observaţiile aduse legilor termenul de „opinie”, în baza căruia prefecturile trebuie să facă diverse propuneri în privinţa nivelului maxim al cheltuielilor de personal aferente bugetului de stat.

„Nu se poate lucra din punct de vedere juridic cu termeni precum ‘opinia'”, a spus Pendiuc. Preşedintele AMR, primarul Aradului Gheorghe Falcă, a solicitat ca noile reglementări să stabilească şi criteriile de disponibilizare a personalului, subliniind că serviciile publice se finanţează din venituri locale şi nu din bugetul de stat central.
O delegaţie a Asociaţiei Municipiilor din România se va întâlni miercuri cu ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, pentru a discuta pe marginea modificărilor legislative făcute de Guvern.

Citeste si:  Veniturile CFR Călători au scăzut cu 20%; sunt necesare reorganizări
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata