PNL ameninţă cu retragerea din Parlament, dacă se schimbă configuraţia politică a structurilor din Camera Deputaţilor

11

Liderul grupului parlamentar al PNL de la Camera Deputaţilor, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunţat luni (28 iunie 2010) că, în cazul în care configuraţia structurilor de conducere şi decizie ale Camerei Deputaţilor se va schimba în sensul propunerilor făcute de preşedintele Camerei, Roberta Anastase, atunci liberalii iau în calcul retragerea de la lucrările Legislativului.

„Ceea ce se doreşte este ca grupul dezertorilor din Parlament să fie introdus în toate structurile de decizie. Acest lucru nu ar face decât să valideze acţiunile pe care unii parlamentari le-au întreprins ca urmare a presiunilor care au fost exercitate asupra lor de PDL, a şantajului şi, în final, a acţiunii de corupere politică prin care configuraţia Parlamentului dată de votul popular al cetăţenilor ar urma să fie schimbată”, a susţinut Călin Popescu-Tăriceanu.

Citeste si:  Sebastian Lăzăroiu spune că există un impostor care cere bani în numele său

El a afirmat că astfel de acţiuni, „care desconsideră în final votul şi opţiunea democratică a cetăţenilor, nu pot fi acceptate de PNL, un promotor al drepturilor şi libertăţilor individuale ale cetăţenilor”.

„Atrag atenţia opiniei publice că, în cazul în care PDL va insista pe această direcţie, atunci PNL se vede pus în faţa unei opţiuni extrem de grave şi anume de a hotărî retragerea de la lucrările Parlamentului, lucru care ar putea declanşa o criză politică majoră şi care nu exclud să ne ducă în situaţia declanşării unor alegeri anticipate”, a spus Tăriceanu.

Citeste si:  Board-ul FMI a aprobat primele două evaluări ale acordului preventiv cu România

În opinia sa, alegerile anticipate ar fi necesare, având în vedere că liderii deputaţilor liberali consideră că Executivul are o cotă de susţinere foarte scăzută în rândul opiniei publice.

Călin Popescu-Tăriceanu a explicat motivele pentru care PDL doreşte să facă această modificare, arătând că democrat-liberalii nu au majoritatea în Biroul Permanent şi doresc să şi-o creeze cu sprijinul grupului independenţilor.

„Nu aş fi făcut această declaraţie politică dacă nu consideram, împreună cu colegii mei din grupul parlamentar, că ne aflăm în faţa unei situaţii extrem de grave din punct de vedere al regulilor democraţiei. Este foarte posibil ca şi PSD să adopte o atitudine similară, mi-aş dori foarte mult. Cred că şi ei vor analiza profund implicaţiile acestei atitudini a PDL şi vor lua decizia cea mai potrivită”, a spus Tăriceanu.

Citeste si:  Directorii DSP şi DSVSA Braşov şi fostul director APIA Călăraşi, în conflict de interese

Liderul deputaţilor PNL a anunţat că le va cere europarlamentarilor liberali să mediatizeze acest caz la nivelul Parlamentului European.

„În acest moment, asistăm în Camera Deputaţilor şi în Senat nu la o regulă a majorităţii, care întotdeauna înseamnă şi respectul punctului de vedere al grupurilor minoritare, ci la o dictatură a majorităţii, modalitate de comportament politic care nu poate fi acceptată într-un stat democratic şi care, dacă este permisă, poate să ducă la grave derapaje democratice şi, în final, la instaurarea unei dictaturi”, a susţinut Călin Popescu-Tăriceanu.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata