Şeful Fiscului: Vreau să stârpesc evaziunea. Sunt convins că nu voi reuşi

– Preşedintele ANAF, Sorin Blejnar, s-ar declara mulţumit dacă ar putea să scadă frauda fiscală „cu câteva procente“. Presiunea controalelor va exploda în perioada următoare. Facilităţile pentru firmele în dificultate au fost anulate din cauza celor care le exploatează ilicit. Fiscul are un duşman invizibil: inventivitatea românilor.

Puţinele facilităţi fiscale implementate de la declanşarea crizei, sau chiar anterior acesteia, au fost anulate din cauza celor care le folosesc pentru a evita plata taxelor şi pentru a-şi spori, în mod ilegal, veniturile, scrie Adevărul.

De pildă, facilităţile pentru firmele în insolvenţă şi contractele de drepturi de autor au fost exploatate ilicit de unii antreprenori, suficient de mulţi, se pare, pentru ca statul să le considere metode de evaziune fiscală. Şi, în cele din urmă, să le anuleze.

Citeste si:  Procedura rambursării TVA din state membre ale UE

Transferul părţilor sociale şi firmele intrate în insolvenţă sunt pe „lista neagră” a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF). Din declaraţiile şefului instituţiei, ambele situaţii au agravat fenomenul evaziunii fiscale.

O bună parte dintre societăţile care şi-au transferat părţile sociale în 2009 au făcut-o pentru a evita plata TVA. Blejnar argumentează cu numărul anunţurilor tot mai dese de preluare de firme, contra-comision. Cu ajutorul Registrului Comerţului, în urma transmiterii unei liste cu firmele care au depus cereri pentru cesiuni, se va face o analiză de risc.

Citeste si:  Câştigul salarial mediu net, cu 67 de lei mai mic în iulie 2010 faţă de luna precedentă

„Eu n-o să îndrept verificările spre o societate care funcţionează de ani de zile în sistem, care a avut un comportament corect şi îşi vinde 20% din capitalul social unui fond de investiţii consacrat. Eu o să-mi îndrept verificările spre societăţile nou-înfiinţate, care au făcut cesiuni la data scadenţei obligaţiilor şi intenţionează să facă un transfer de părţi sociale către o persoană fizică implicată şi în alte preluări„, explică Blejnar.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata