Parlamentarii au votat, legea scăderii salariilor se aplică

Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar intră în vigoare, în urma votului aproape unanim exprimat marţi, 29 iunie, de parlamentarii români.

După decizia Curţii Constituţionale, care a hotărât că Legea menţionată este constituţională, votul Camerelor reunite ale Parlamentului a fost o simplă formalitate, desfăşurată sub presiunea necesităţii ca până la următoarea întrunire a Boardului FMI acest document să poată intra în vigoare, concomitent cu creşterea cu cinci puncte procentuale a TVA.

Tăierea unui sfert din salariile bugetarilor şi creşterea TVA cu cinci puncte, până la nivelul de 24%, creează premisele ca deficitul bugetar al României pe 2010 să fie redus la 6,8 la sută, nivel convenit cu FMI anul acesta, în luna mai.

Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar prevede că se diminuează cu 25% ‘cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizaţiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizaţii şi alte drepturi salariale, precum şi alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010’.

Conform legii, de la 1 iulie se reduc cu 25 la sută şi cuantumul drepturilor reprezentând salarizarea în valută şi alte drepturi în valută şi în lei ale personalului trimis în misiune permanentă sau temporară în străinatate, salariile personalului didactic, ale angajaţilor din instituţiile de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

Tot cu un sfert se reduce suma forfetară destinată plăţii drepturilor băneşti ale persoanelor angajate la birourile parlamentare.

Legea prevede că ‘sumele rezultate prin reducerea drepturilor salariale pentru personalul menţionat şi cel din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii se virează integral la bugetul de stat‘, iar dacă din aplicarea prevederilor legii rezultă o sumă mai mică decât salariul minim brut pe ţară, respectiva persoană va primi salariul de 600 de lei.

Cuantumul indemnizaţiei de şomaj şi drepturile băneşti pentru persoanele disponibilizate din unităţi bugetare se diminuează cu 15 la sută.

O altă lovitură prevăzută în textul legii este că nu se mai acordă bilete de odihnă pentru pensionari. Pensia socială minimă garantată este de 350 de lei.

Curtea Constituţională a decis că este neconstituţional conţinutul art. 9 al legii, prin care se reduceau pensiile cu 15 la sută, precum şi recalcularea pensiilor magistraţilor, inclusiv ai celor de la Curtea Constituţională.

Indemnizaţiile revoluţionarilor se reduc şi ele cu 15 la sută.

Nu se mai acordă trusouri pentru nou născuţi, cărţi pentru profesorii din învăţământul preuniversitar şi se elimină măsurile de protecţie socială pentru foştii salariaţi ai MApN, Romsilva.

Legea privind diminuarea salariilor şi a altor drepturi pentru personalul bugetar a fost votată marţi de plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului. Deputaţii şi senatorii au pus în acord legile privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea, cu deciziile Curtii Constituţionale a României (CCR).

Raportul comisiilor juridice reunite referitor la eliminarea articolului privind diminuarea pensiilor cu 15 la sută a întrunit 321 voturi ‘pentru’, 2 ‘împotrivă’ şi nicio ‘abţinere’.

Raportul privind eliminarea prevederilor privind recalcularea pensiilor magistraţilor a fost adoptat cu 323 voturi ‘pentru’, 24 ‘împotrivă’ şi 3 ‘abţineri’.

Loading...
loading...
Citește și
Loading...
loading...
2 Comentarii
  1. oana spune

    sa se faca tot ce este posibil pentru a reusi sa iesim din criza si guvernul sa nu mai fie intampinat cu atata bataie de joc din partea opozitiei care nu stie sa se gandeasca decat la propriile buzunare

  2. dragnea spune

    salariu minim garantat conform legii nr.118/ 2010 pentru persoanele incadrate pe un post cu studii superioare este tot 600 ron ?

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.