Cifra secretă a Guvernului. Cât va ajunge inflaţia până la sfârşitul anului

24

– Economiştii susţin că, cel mai probabil, inflaţia va fi la finele acestui an sub 10%. Ei avertizează însă că şocul provocat de majorarea TVA va trece abia în vara lui 2011

Guvernul şi Banca Naţională a României negociază cu Fondul Monetar Internaţional ţinta de inflaţie până la sfârşitul anului, după decizia Executivului de a majora TVA de la 19 la 24 la sută, scrie Gândul.

Mai mulţi miniştri au declarat pentru Gândul că, cel mai probabil, inflaţia se va situa între 6 şi 7 la sută. „S-a calculat care este impactul pentru fiecare procent de TVA majorat şi, adăugat la cât este inflaţia actuală, rezultă o inflaţie de 6,5 – 7 până la sfârşitul anului”, a spus ministrul Culturii Kelemen Hunor, preşedinte executiv al UDMR şi unul dintre membrii importanţi ai coaliţiei de guvernământ.

Citeste si:  Cine a aruncat în aer cursul. Cât poate BNR să ţină leul în viaţă

Colegul său de partid Laszlo Borbely, ministrul Mediului, a fost mai reticent în a avansa o cifră: „Probabil că inflaţia va fi mai mare, dar asta depinde de cum evoluează lucrurile. Deci nu putem aprecia exact cât va fi inflaţia”.

Miniştrii intervievaţi au evitat însă să spună pe ce perioadă se va menţine TVA la 24 la sută, dat fiind că decizia iniţială a guvernului de a micşora cu 15 la sută pensiile era anunţată pentru o perioadă de 6 luni. „Majorarea TVA trebuia făcută încă de anul trecut. Va rămâne nu numai anul acesta„, a fost estimarea unuia dintre membrii Cabinetului. Ministrul Administraţiei şi Internelor Vasile Blaga a ezitat şi el să spună cât va rămâne în vigoare creşterea TVA cu cinci procente: „Nu ştiu. Va ţine”.

Citeste si:  Directorul FMI cere o coordonare mai mare în rândul băncilor centrale din întreaga lume

Blaga nu este îngrijorat de evoluţia cursului leu – euro: „BNR are suficiente resurse să ţină un curs suficient de stabil, că doar acolo merg banii de la FMI„. Înainte de majorarea TVA, analiştii estimau că rata anuală a inflaţiei se va situa în jurul a 4 la sută. BNR revizuise în urcare, în luna mai, prognoza de inflaţie pentru acest an, de la 3,5% la 3,7%.

Citește și
1 Comentariu
  1. oana spune

    Boc avea dreptate cand a spus sa scada pensiile si sa nu creasca TVAul dar multumita opozitiei nu a avut alta varianta, acum o sa ducem un TVA mai mare in spate

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata