Ucraina „revine” în CSI, pe poziţii egalitare cu Rusia

La sfârşitul săptămânii trecute, în Crimeea (Ialta) s-a desfăşurat summitul informal al ţărilor din Comunitatea Statelor Independente (CSI), la care a luat parte şi preşedintele Rusiei, Dmitri Medvedev. Cu toate acestea, principalul ‘erou’ al reuniunii a devenit liderul Ucrainei, Viktor Ianukovici.

Nu doar pentru că Ianukovici a fost iniţiatorul şi gazda summitului, iar reuniunea însăşi fusese prilejuită de jubileul de 60 de ani al preşedintelui ucrainean: summitul în sine a fost menit să demonstreze că instalarea la putere, în Ucraina, a lui Ianukovici şi schimbarea cursului politic extern al ţării vor relansa CSI, notează cotidianul rus Kommersant.

La Crimeea au sosit preşedinţii a şase ţări din CSI: Rusia, Ucraina, Belarus, Azerbaidjan, Armenia şi Kazahstan. Summitul s-a dovedit unul cu adevărat neofiocial, fie din cauza lipsei unei bune jumătăţi dintre liderii statelor CSI, fie din cauza jubileului de 60 al lui Ianukovici şi a atmosferei relaxante de staţiune.

Citeste si:  Adam Schiff îl avertizează pe Mike Pompeo împotriva intimidării martorilor

Negocierile s-au desfăşurat în spatele uşilor închise, iar potrivit Kommersant, după felicitările acordate sărbătoritului, participanţii la summit au abordat tematica sportivă. În declaraţia comună, semnată la finalul reuniunii, s-a pus accent pe realizarea diverselor proiecte de infrastructură, mai ales în condiţiile desfăşurării în 2012, în Ucraina, a Campionatului European la Fotbal şi în 2014, la Soci (Rusia), a Jocurilor Olimpice de Iarnă.

Nu a fost omisă nici problema integrării economice, chiar dacă aceasta a fost abordată în linii generale. În acelaşi timp, singurul subiect de anvergură din domeniu – elaborarea în cadrul CSI a acordului privind crearea unei zone comerciale libere – a fost practic ignorat.
În afară de aceasta, participanţii la summit şi-au manifestat sprijinul pentru ideea desfăşurării la Kiev, în aprilie anul viitor, a unei conferinţe de anvergură pe marginea luptei cu consecinţele catastrofei nucleare de la Cernobîl.

Citeste si:  Daimler ridică perspectivele de profit din 2020, pe măsură ce marjele Mercedes-Benz vor reveni

În timpul acestei conferinţe se planifică discutarea problemei privind modernizarea sarcofagului, construit peste reactorul avariat, şi îmbunătăţirea situaţiei ecologice din regiune.
În opinia experţilor, principalul rezultat al summitului poate fi considerat ‘revenirea’ Ucrainei în CSI. În timpul fostului preşedinte Viktor Iuşcenko, Kievul participa la acţiunile organizaţiei, însă fără prea mare tragere de inimă, arătând că CSI nu este o prioritate.

Dimpotrivă, Viktor Ianukovici a dat de înţeles că este deschis unei cooperări mai active. Adică, explică experţii, Ucraina nu doreşte să fie pur şi simplu unul dintre membrii CSI, ci intenţionează să iasă un pic în faţa celorlalţi – pe acelaşi plan cu Rusia.
Kommersant remarcă faptul că, activizându-şi acţiunile în cadrul CSI, Ucraina nu intenţionează să-şi sisteze contactele nici cu ţările din spaţiul postsovietic care nu se remarcă printr-o simpatie prea mare faţă de organizaţie şi faţă de Rusia în special.

Citeste si:  Rusia califică drept "ultimatum" încetarea focului anunţată de preşedintele ucrainean

Astfel, cu o zi înainte de summitul de la Ialta, la Kiev sosise preşedintele georgian Mihail Saakaşvili. Chiar dacă reprezentanţi ai Administraţiei lui Ianukovici afirmă pe pentru ei această vizită a fost una total inopinată, este un dat că prima întrevedere Ianukovici-Saakaşvili a avut loc (prima de după instalarea la putere a noului lider ucrainean), iar preşedintele georgian l-a felicitat personal cu ziua de naştere pe colegul ucrainean, mai devreme decât au avut ocazia s-o facă ceilalţi lideri din CSI, subliniază în final ziarul rus.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata