Au autorizaţie să ucidă şi să facă uz de ea. Nu răspund în faţa nimănui şi nu justifică eliminarea unei persoane. Nici să spună cum au făcut rost de informaţii pentru a aresta sau anihila peste 300 de presupuşi terorişti.
Un secret al lor? Sunt toţi agenţi musulmani, avantaj care le permite să se infiltreze uşor în celulele teroriste. Nimeni nu a îndrăznit să pună până acum în chestiune succesele brigăzii ‘Detasemen Khusus 88’, creată după atentatul soldat cu 202 de morţi la Bali, în 2002 (88 face referire la numărul turiştior australieni ucişi în acea zi). Dar cei 400 de militari şi poliţişti care formează brigada, finanţată şi antrenată de SUA şi Australia, se confruntă cu primele critici privind metodele sale, notează ziarul El Mundo.
Martori care au asistat la una din operaţiunile desfăşurată în afara capitalei în mai asigură că niciunul dintre suspecţii împuşcaţi nu era înarmat şi nici nu a opus rezistenţă. Martorii descriu împuşcarea în cap a unuia dintre cei prinşi şi zdrobirea ţestei altuia cu o piatră. ‘Vorbim de execuţii sumare’, a denunţat avocatul Munarman, care l-a apărut pe un suspect de terorism.
Agenţii brigăzii 88 au reuşit să decapiteze organizaţia Yemaa Islamiya, considerată de guvern ‘braţul armať al Al-Qaida din sud-estul asiatic şi responsabilă a atentatelor din ultimii ani de pe teritoriul indonezian. Strategia a combinat duritatea reprimării poliţiei cu încercarea de a folosi islamul în programele de inserţie ale celor condamnaţi pentru terorism.
Poliţiştii se roagă alături de deţinuţi, liderii religioşi îi vizitează regulat la închisoare pentru a încerca să-i convingă că interpretarea lor asupra Coranului este greşită iar guvernul implică chiar familiile teroriştilor ‘pocăiţi’ în programele de reeducare. ‘Le explic că lumea nu este duşmanul lor şi că a omorî civili nu este motiv de mândrie, ci de ruşine’, spune Nasir Abas, şef al Yemaa Islamiya care acum colaborează cu poliţia vizitându-şi foştii camarazi de arme la închisoare.
Jakarta asigură că strategia bâtei şi a zăhărelului a fost un succes, chiar dacă unele guverne precum cel australian critică sever că doar 13 din cei 70 de condamnaţi pentru participarea la atentatele de la Bali se mai află la închisoare. Cei eliberaţi au fost catalogaţi drept ‘recuperaţi”. Cu alte cuvinte: activişti care şi-au acceptat greşeala şi s-au reinserat în societate.
Organizaţiile umanitare au lăudat timp de ani strategia indoneziană, amintind că ţara nu a fost nevoită să creeze noi legi, să îngrădească drepturile ori să deschidă închisori precum Guantánamo pentru a obţine rezultate eficiente împotriva teorii. Excesele ‘Brigăzii 88’, ameninţă totuşi să umbrească rezultatele unei ofensive a poliţiei care a reuşit să reducă atacurile. Ultimul, asupra hotelurilor de lux de la Jakarta, s-a produs anul trecut.
Indonezienii văd cu spaimă abuzurile poliţiei şi armatei după ce au suferit timp de decenii rigorile dictaturii generalului Suharto, înlăturat de revolta populară din 1998. Libertatea cu care acţionează forţele speciale au făcut să-şi extindă terenul de operaţiuni până în Papua Occidentală, unde un avocat local a fost interogat mai multe ore după ce a trimis un ‘sms’ critic faţă de guvern.
Potrivit lui Munarman a sosit momentul să se pună limite ‘impunităţii’ acestei brigăzi care acţionează lipsiţi de control, îmbătaţi de succesele lor. ‘Este vremea să le barăm calea, nu putem admite alte abuzurľ, a spus el.