Ministrul Muncii: Plata pensiilor va fi făcută fără niciun fel de probleme, în 2010

– Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Mihai Şeitan, a declarat joi, 1 iulie, într-o conferinţă de presă, că nu există niciun fel de problemă pentru a putea plăti pensiile la nivelul de acum.

– Bugetul asigurarilor sociale va fi suplimentat cu 500 milioane euro, in urma rectificarii bugetare care va avea loc la sfarsitul lunii iulie – inceputul lunii august, pentru a putea acoperi plata pensiilor pana la sfarsitul anului.

 

Şeitan a precizat că deficitul care există acum în sistemul de pensii publice, de circa 500 milioane de euro, cu toată subvenţia de 1,7 miliarde de euro primită de la bugetul de stat, va fi acoperit prin transferul unei părţi din sumele rezultate prin mărirea taxei pe valoarea adăugată şi recalcularea pensiilor speciale.

Rectificarea bugetului, care va avea loc la sfârşitul acestei luni sau începutul celei următoare, va asigura toate fondurile pentru ca plata actualelor pensii să se facă fără nicio problemă până la sfârşitul anului, a spus ministrul Muncii.

‘Legislaţia de acum ne face să nu avem niciun fel de dubiu că banii necesari vor veni până la sfârşitul anului. Nu există probleme cu plata pensiilor datorită măsurilor luate de Guvern pentru reducerea deficitului bugetar’, a subliniat Mihai Şeitan.

Citeste si:  Premierul Ponta renunţă la titlul de doctor în drept

Marţi, plenul celor două Camere ale Parlamentului a votat eliminarea unor articolelor din Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, precum şi din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, declarate neconstituţionale de către Curtea Constituţională a României.

Ca urmare, pensiile şi indemnizaţia de însoţitor pentru pensionarii de invaliditate gradul I nu se diminuează cu 15 la sută, iar pensiile ‘speciale’ ale magistraţilor nu vor fi recalculate.

De legile speciale de pensionare, care prevăd criterii diferite în favoarea unor anumite categorii profesionale, beneficiază 8.236 de persoane a căror pensie medie este de 6.197 lei. Pentru toate aceste pensii, bugetul de stat contribuie cu 40,4 milioane lei, iar sistemul public cu 10,6 milioane lei.

Citeste si:  Rus: Autostrada Piteşti-Sibiu poate fi realizată în două etape, mai întâi ca drum expres până în 2018

Cele mai mari pensii speciale le are personalul civil navigant profesionist din aviaţia civilă, în medie 9.185 lei, pe poziţia următoare situându-se procurorii şi judecătorii, a căror pensie lunară este, în medie de 8.599 lei. Cele mai mici pensii speciale le are personalul aeronautic tehnic nenavigant – 1.718 lei – singura categorie care nu beneficiază de susţinere financiară de la bugetul de stat.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Consent management powered by Real Cookie Banner