Unde îşi plasează Isărescu banii

– Guvernatorul a plătit anticipat un credit ipotecar, iar pentru asta a renunţat aproape integral la economiile în lei.

Cel mai longeviv guvernator de bancă centrală din Europa pare să fie şi unul dintre cei mai inspiraţi în ceea ce priveşte propria avuţie. Cel puţin aşa reiese din ultima declaraţie de avere a lui Mugur Isărescu, aferentă primei jumătăţi a acestui an, scrie România Liberă.

Potrivit documentului, ponderea depozitelor în euro în totalul activelor financiare ale guvernatorului a crescut  de la doar 42,4% în 2009 la aproape 82% la jumătatea lunii iunie 2010.

Citeste si:  România avea anul trecut doi miliardari şi 20 de persoane cu averi de peste 100 milioane dolari

Aceasta, în condiţiile în care suma totală deţinută de guvernator în bănci a scăzut de la 181.018 euro în octombrie 2009 la doar 79.027 euro în iunie 2010. Guvernatorul a desfiinţat un depozit important în monedă naţională (384.700 de lei) şi a utilizat, cel mai probabil, banii pentru a achita un credit care nu mai apare în propria declaraţie de avere.

În ceea ce priveşte depozitele în lei, acestea reprezintă doar 5,71% din totalul plasamentelor în bănci, faţă de 50,5% în 2009. Ponderea leului scade la 2,4%, dacă la depozite adăugăm şi plasamentele în bijuterii, monede şi alte obiecte de valoare. Procentul este similar cu cel deţinut de vesela de argint care se află în pro-prietatea lui Isărescu.

Citeste si:  Băncile cu lichidităţi preferă sectorul guvernamental pentru creditarea in lei
Citește și
1 Comentariu
  1. pensionar spune

    DE CE NU FACETI ARTICOLE, CUM DE ALIMENTELE CURENTE SUNT MAI SCUNPE LA NOI DE CAT IN UNGARIA, SI BULGARIA, SI VENITURILE LOR SUNT MAI MARI.CULMEA CA SI BOGATIE NATURALA ESTE MAI DARNIC LA NOI CA LA EI, NORMAL TREBUIA SA FIE INVERS.LA NOI SE FURA CA IN CPDRU, DIN CAUZA ASTA SUNTEM CEI MAI OROPSITI DIN LUME.IN REST CINE A FURAT UNDE TINE BAI NU MA INTEREASAZA , CA O TINE IN LOC SIGUR.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata