România va primi cea de-a cincea tranşă din imprumutul acordat de FMI

Boardul Fondului Monetar Internaţional, reunit vineri (2 iulie 2010) la Washington, a aprobat eliberarea celei de-a cincea tranşe, în valoare de 913 de milioane de euro, din împrumutul de 13,2 miliarde de euro, acordat României prin Acordul Stand-By, semnat în mai 2009.

Boardul FMI a dezbătut atât problemele macroeconomice analizate în conformitate cu Articolul IV din Statutul FMI, rezultatele celei de-a patra misiuni de evaluare din aprilie-mai 2010, precum şi solicitările României de exceptare de la neîndeplinirea criteriilor de performanţă prevăzute de Acordul Stand-By.

După încheierea şedinţei Board-ului, pe care a prezidat-o, prim-adjunctul directorului general al FMI, John Lipsky, a declarat: ‘Pe fundalul unei scăderi economice masive, autorităţile române au făcut paşi importanţi către recâştigarea unei stabilităţi macroeconomice şi ajustarea dezechilibrelor financiare.
Autorităţile române au adoptat măsuri ambiţioase pentru a aduce slăbirea situaţiei fiscale sub control şi pentru pregătirea unor îmbunătăţiri susţinute a finanţelor publice.
Echilibrarea fiscală a reducerii cheltuielilor şi creşterea impozitelor va permite atenuarea impactului social, contracarând tendinţa excesivă din trecut de creştere a salariilor din domeniul public.

Autorităţile române sunt hotărâte să asigure sustenabilitatea acestei ajustări pe termen mediu prin însoţirea sa de reforme structurale fiscale complexe. Ele intenţionează să completeze aprobarea legislaţiei de responsabilitate fiscală cu reforme în sistemul public de pensii, reducerea personalului din sectorul public, reforma sistemului de sănătate şi a cheltuielilor autorităţilor locale, ca şi cu eforturi pentru îmbunătăţirea colectării’.

John Lipsky a adăugat că ‘politicile monetare sunt corect de prudente şi proactive, ajutând la menţinerea stabilităţii financiare în faţa crizei globale economice şi financiare. Deşi există posibilitatea unor viitoare relaxări fiscale, autorităţile române acţionează cu prudenţă, necesară din cauza incertitudinilor legate de impactul inflaţionist al creşterii TVA şi al situaţiei din regiune.
Autorităţile vor continua abordările proactive în sectorul supravegherii şi reglementării bancare şi vor rămâne vigilente faţă de situaţia nesigură din zonă şi a nesiguranţelor legate de calitatea portofoliului de credite’.

‘Şedinţa Boardului FMI s-a desfăşurat în condiţii bune şi a evidenţiat trei direcţii principale. În primul rând, a arătat o puternică susţinere din partea comunităţii internaţionale pentru reformele pe care le face acum România, cel mai evident sprijin fiind manifestat de SUA, Comunitatea Europeană (prin Germania, Franţa şi celelalte ţări), care au susţinut puternic reformele pe care România le pune în practică’, a spus şi reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu, fost ministru de finanţe.

Cea de-a doua trăsătură caracteristică a şedinţei Board-ului FMI, subliniată de fostul ministru de finanţe, a fost ‘transmiterea unui mesaj de solidaritate şi încredere în România, pentru ca autorităţile să poată pune în practică măsurile de ajustare fiscală.

Nu în ultimul rând, reuniunea şi rezultatul său, aprobarea eliberării tranşei de circa 900 de milioane de euro, a dat un mesaj foarte puternic către pieţele internaţionale, care vor avea mai multă încredere în politicile fiscal-monetare ale României, după obţinerea acestei aprobări’.
Conform înţelegerii încheiate de autorităţile române cu misiunea FMI, condusă de Jeffrey Franks, care a vizitat Bucureştiul în perioada 27 aprilie – 10 mai, deficitul bugetar al României pentru 2010 este de -6,8 la sută, inflaţia de 3,5 la sută, iar creşterea economică estimată de Fond pentru anul în curs este de -0,5 la sută.

După cum a precizat reprezentantul României în Boardul FMI, cursul de schimb utilizat în prognozele FMI este de 4,1 – 4,3 lei/euro. Programul de asistenţă financiară a României, în valoare totală de peste 20 de miliarde de euro, este susţinut de FMI ( 13,6 miliarde de euro), Comisia Europeană (5 miliarde de euro), Banca Mondială (un miliard de euro) şi alţi finanţatori internaţionali. Inclusiv cu această tranşă, aprobată vineri, România a primit aproape 10,7 miliarde de euro de la FMI, 2,5 miliarde de euro de la UE şi 300 de milioane de euro de la Banca Mondială.

Loading...

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.