APIA: Apicultorii pot depune cereri pentru sprijin financiar până la 16 august

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează apicultorii că termenul limită pentru depunerea cererilor de plată pentru acţiunile realizate în acest an este 16 august.

Acţiunile pentru care se acordă sprijin financiar sunt lupta contra varoozei, respectiv cumpărarea de mătci provenite din ferme de elită şi de multiplicare, roiuri la pachet, roiuri pe faguri şi familii de albine. Aceste măsuri sunt prevăzute în Programul Naţional Apicol.

Pentru perioada 2009 – 2010, pachetul financiar destinat celor două acţiuni este de 1,966 milioane de euro din fonduri europene, şi 6,652 milioane de lei, de la buget.

Beneficiarii ajutorului financiar sunt apicultorii, persoane fizice, persoane fizice autorizate sau juridice, organizate în asociaţii de crescători de albine, uniuni apicole, cooperative sau grupuri de producători, constituite conform legislaţiei în vigoare.

Citeste si:  România ar putea relua în septembrie 2010 exportul de carne de porc din fermele autohtone

APIA reaminteşte că apicultorii nu pot solicita ajutorul financiar în nume propriu, ci trebuie să depună, anual, cererea de sprijin financiar la sediul formei asociative din care fac parte. Ulterior, formele asociative depun la Centrele Judeţene APIA cererea de plată întocmită pe baza solicitărilor membrilor.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Consent management powered by Real Cookie Banner