Peste 100 de societăţi cu capital francez vor veni să investească, în 2010, pe piaţa românească

Peste 100 de societăţi cu capital francez vor veni să investească, în 2010, pe piaţa românească, în special din sectorul industrial, a anunţat miercuri, 7 iulie, Michel Oldenburg, consilier comercial la ambasada Franţei din Bucureşti, la un seminar dedicat relaţiilor economice franco-române.

,,Sectorul economic funcţionează bine în România şi este cel care crează oportunităţi de investiţii străine. Pentru Franţa, România este o piaţă atractivă pe acest segment. Exporturile franceze către România ating 2,4 miliarde de euro în prezent. În primul trimestru al anului 2010, exporturile Franţei au crescut cu 15 la sută comparativ cu 2009, iar exporturile României către Franţa au crescut cu 30 la sută în această perioadă, cele mai multe fiind datorate Daciei Duster.

Citeste si:  Patronii auto doresc subvenţii pentru sectorul maşinilor electrice

Dorim să ne consolidăm parteneriatele din România şi să le extindem prin participarea cu stand naţional la diverse manifestări organizate de Romexpo’, a spus Michel Oldenburg, la simpozionul „Noi tendinţe în investiţiile franceze în România’, organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a României.

Reprezentanţii mediului de afaceri din Franţa au precizat că nu trebuie luată criza drept pretext pentru a nu mai face investiţii. De altfel, promulgarea Legii parteneriatului public privat în România a creat noi oportunităţi de afaceri pentru firmele franceze.

Citeste si:  Deputaţii îşi vor completa declaraţiile de avere în formularele prevăzute în vechea lege ANI

La Camera de Comerţ şi Industrie a Franţei în România primim zilnic întrebări despre mediul investiţional de aici, sunt multe întreprinderi mici şi mijlocii care doresc să găsească oportunităţi de investiţii. Marea problemă a oricărei ţări care vrea să atragă investiţii este infrastructura, în special cea de transport. Iar pe acest segment legea parteneriatului public privat poate avea efecte benefice pentru România’, a precizat Bruno Roche, preşedintele Camerei franceze şi director general Apa Nova Bucureşti.

Turismul, în special cel balnear, activitatea de cercetare, prelucrarea produselor alimentare, sectorul aerospaţial sunt câteva din domeniile în care România şi Franţa pot avea, conform aprecierii vicepreşedintelui CCI, Sorin Dimitriu, proiecte şi investiţii comune.

Citeste si:  Bulgaria şi România vor dezvolta cu fonduri UE turismul alternativ
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata