UNHCR cere mai multă implicare în programele de reinstalare a refugiaţilor în terţe ţări

Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR) estimează că în următorii trei până la cinci ani peste 805.000 refugiaţi vor avea nevoie să se restabilească în terţe ţări, întrucât nu au posibilitatea nici să se întoarcă acasă şi nici să rămână în statele care îi adăpostesc temporar, informează marţi site-ul UNHCR.

În prezent, România se află pe lista celor 13 state europene care primesc refugiaţi care trebuie reinstalaţi. Pentru mulţi refugiaţi, mutarea într-o terţă ţară reprezintă singura şansă de a găsi siguranţă de durată şi o locuinţă permanentă, scrie site-ul UNHCR.
Deşi repatrierea voluntară rămâne soluţia preferabilă pentru majoritatea refugiaţilor, conflictele de durată sau teama de persecuţii îi împiedică adesea pe oameni să se întoarcă în ţările lor de origine.

Peste 80% dintre refugiaţii lumii trăiesc în ţări în curs de dezvoltare în care nu pot rămâne în siguranţă şi în care nu au posibilitatea să se integreze. În prezent, numai un mic număr de naţiuni iau parte la programele de reinstalare ale UNHCR, primind refugiaţi în cote stabilite anual. În consecinţă, numărul locurilor disponibile pentru reinstalare nu a reuşit să ţină pasul nici cu solicitările UNHCR şi nici cu nevoile reale de reinserţie.

Citeste si:  Feribotul "Norman Atlantic": Un avion al armatei greceşti, în Italia pentru transferul persoanelor salvate

Deşi proiecţia multianuală a UNHCR pentru 2011 este că peste 805.000 de persoane vor trebui restabilite în terţe ţări, cotele anuale stabilite pentru statele participante la programe au rămas la nivelul de 80.000 de locuri. ‘Trebuie să acţionăm. Există o prăpastie tot mai mare între nevoile de reinstalare şi locurile disponibile.

Sper cu tărie că mai multe ţări vor accepta să deruleze programe de restabilire sau creşterea oportunităţilor din prezent. Asta este cu atât mai important cu cât noi crize continuă să disloce şi mai multe persoane, iar vechile conflicte nu au putut fi soluţionate. Repatrierile voluntare sunt la cel mai scăzut nivel din ultimele două decenii’, a declarat Înaltul comisar ONU pentru refugiaţi, Antonio Guterres.

Această diferenţă între nevoile de reinstalare şi cotele oferite de state se va afla în centrul consultărilor anuale tripartite între guverne, sectorul non-guvernamental şi UNHCR care încep marţi la Geneva şi durează până pe 8 iulie. Reuniunea din acest an va fi co-prezidată de Suedia, iar directorul Comisiei suedeze pentru migraţie, Dan Eliasson, va deschide lucrările împreună cu Antonio Guterres.

‘Sunt cu adevărat dezamăgit că statele europene nu-şi asumă o responsabilitate mai mare pentru restabilirea refugiaţilor şi sunt foarte preocupat de situaţia refugiaţilor care suferă în tabere şi în oraşe din lumea întreagă’, a spus Dan Eliasson.
Cu o cotă anuală de 1.900 de locuri, Suedia se află pe prima poziţie pe lista celor 13 ţări europene care primesc refugiaţi – pe care se mai află Cehia, Danemarca, Finlanda, Franţa, Islanda, Irlanda, Olanda, Norvegia, Portugalia, România, Spania şi Marea Britanie. Anul trecut, Belgia, Germania, Italia şi Luxemburg au implementat şi ele programe ad-hoc de reinstalare.

Citeste si:  Castele impresionante din Spania, locaţii pentru filmările la sezonul 6 al "Game of Thrones"

UNHCR încurajează o implicare mai mare a statelor europene în reinstalarea refugiaţilor, în baza programului comun propus de Comisa Europeană în septembrie 2009. În prezent, 90% din refugiaţii reinstalaţi în fiecare an sunt primiţi de SUA, Canada şi Australia, în timp ce toate ţările europene împreună asigură abia 6% din necesar.
În 2009, UNHCR a solicitat reinstalarea a 128.000 de refugiaţi.
Circa 84.000 au fost mutaţi cu sprijinul agenţiei ONU. Conform statisticilor guvernamentale, 19 state au raportat că au primit, în 2009, 112.400 de refugiaţi care aveau nevoie de reinstalare. SUA au acceptat cel mai mare număr de refugiaţi aflaţi în această situaţie, respectiv 80.000, se mai menţionează pe site-ul UNHCR.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Consent management powered by Real Cookie Banner