Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat miercuri, 7 iulie, la Calafat, că refacerea infrastructurii din Moldova afectate de inundaţii ar putea costa 100 de milioane de lei, iar banii care se colectează din rovignetă nu acoperă întreţinerea drumurilor naţionale chiar dacă anul acesta sumele provenite din această taxă ar putea depăşi un miliard de lei.
„Din banii pe care-i colectăm din rovignetă nu acoperim întreţinerea de la drumuri naţionale. În 2008 s-au colectat vreo 660 milioane de lei din rovignetă şi alte taxe. În 2009, deşi era criză, am ajuns la aproape 900 milioane de lei din rovignetă, deci am crescut cu 30 la sută, pentru că ne-am ocupat mai atent de colectarea veniturilor proprii. Anul acesta, probabil, o să depăşim un miliard”, a afirmat Radu Berceanu.
Berceanu susţine că deşi sumele la buget cresc, totodată cresc şi necesităţile, pentru că, în opinia sa, numai refacerea drumurilor afectate de inundaţiile din Moldova ar putea costa 100 de milioane de lei.
„Creştem sumele şi din rovignetă, dar şi necesităţile pentru întreţinerea drumurilor naţionale sunt foarte mari. Avem acum inundaţiile din Moldova şi probabil că o să ne coste 100 de milioane de lei”, a mai spus ministrul Radu Berceanu.
Ministrul Transporturilor s-a aflat miercuri la Calafat pentru a evalua stadiul în care se află lucrările de construcţie la
Podul Calafat-Vidin care va face legătura peste Dunăre între România şi Bulgaria. Lucrările sunt preconizate să se încheie în iunie 2011.