Măsurile prevăzute în Ordonanţele de modificare a Codului Fiscal ar putea avea ca efect închiderea PFA-urilor (persoane fizice autorizate) şi blocarea iniţiativei micilor întreprinzători de înfiinţare de noi societăţi, susţine o analiză a Cabinetului de Avocatură Scărlătescu.
Conform analizei, modificările propuse de Guvern pentru ieşirea din criza impun condiţii atât de severe pentru PFA-uri, încât vom asista, probabil, la desfiinţarea majorităţii acestor forme de activitate economică. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 58/2010 a limitat drastic situaţiile în care PFA-urile pot activa şi profesa ca persoane independente.
Cu alte cuvinte, angajatorii care îşi sfătuiau angajaţii să îşi facă PFA pentru a nu le mai plăti taxele salariale nu vor mai putea apela la acest mijloc de restrângere a taxelor către stat pentru plata unui venit mai mare către colaborator.
Activitatea colaboratorului va fi considerată dependentă de societate şi, în consecinţă, atât plătitorul de venit (societatea comercială) cât şi persoana fizică beneficiară a venitului plătit vor fi obligaţi la plata asigurărilor sociale pentru sumele plătite.
‘Acest lucru va creşte dramatic costurile de funcţionare a PFA-urilor şi nu vor mai justifica existenţa lor pentru întreprinzători. De aceea estimăm că şi PFA-urile vor avea soarta celor câteva sute de mii de societăţi comerciale închise sau suspendate de la introducerea impozitului forfetar’, declara Mihaela Scărlătescu, partener la Cabinetul de avocatură Scărlătescu.
O altă consecinţă negativă a modificării Codului Fiscal va fi creşterea birocraţiei la procedurile de înfiinţare de noi firme. Orice act de spaţiu, inclusiv de comodat – obligatoriu pentru înfiinţarea firmelor – va trebui înregistrat la Administraţia Financiară, care va elibera un certificat. Acest lucru înseamnă creşterea timpului şi a costului de înfiinţare a unei firme.
Noile măsuri aduc şi restrângerea posibilităţii de înfiinţare de sedii sociale în apartamentele aflate în blocuri, după cum s-a eliminat şi posibilitatea deschiderii mai multor societăţi cu sediul în acelaşi spaţiu, chiar dacă au acelaşi asociat.
Creşterea TVA nu constituie neapărat o problemă pentru afacerile întreprinzătorilor, în sensul că nu va fi nevoie să se modifice contractele deja încheiate. Pot apărea probleme legate de politica de discounturi acordate de furnizori, lucru ce poate crea situaţii conflictuale între parteneri, în lipsa unor clauze de protejare. Mai mult, mărindu-se preţurile produselor şi serviciilor vor suferi modificări şi raporturile dintre parteneri.
Analiza Cabinetului de avocatură Scărlătescu mai arată că principala problema în 2010 a clienţilor persoane juridice a fost recuperarea creanţelor. De la începutul anului activitatea s-a concentrat fie pe concilieri prin care părţile au eşalonat datoriile, fie pe dosare de instanţă şi executări silite. Au fost înregistrate incidente la plată cu instrumente de plată (file cec Bilete la Ordin) şi înscrieri la masă credală în dosare de insolvenţă/participare activă la dosarele de insolvenţă, în scopul reorganizării societăţilor comerciale cu probleme de lichidităţi.
Astfel, aproximativ 30 la sută dintre clienţi au cerut servicii de consultanţă şi asistenţă pentru insolvenţă în calitate de creditori, în vreme ce la nivelul anului 2010 s-au deschis până în prezent peste 10.000 dosare de insolvenţă.
De asemenea, circa 60 la sută dintre clienţi au solicitat servicii de consultanţă pentru recuperarea creanţelor pe calea instanţelor judecătoreşti fie în procedurile urgente ale somaţiei de plată şi respectiv ordonanţei de plată sau pe calea procedurii comune care este însă mai îndelungată şi costisitoare.