Austeritatea nu e singura opţiune

Pe măsură ce criza bancară a Europei se adânceşte, iar economia Statelor Unite stagnează, majoritatea discuţiilor despre cum să fie stabilizate finanţele naţionale asumă doar două opţiuni: „devalorizarea internă” (contractarea economiei prin reducerea cheltuielilor publice) şi devalorizarea monedei.

Ambele soluţii sunt menite să facă economiile mai competitive: prima folosind şomajul pentru a scădea salariile şi importurile, iar cea de-a doua prin scăderea preţurilor exporturilor, scrie Michael Hudson, economist şef la think-tank-ul leton Reform Task Force, în paginile cotidianului Financial Times. Statele baltice, în special, au aplicat prima opţiune la extrem.

Reducerile operate de guverne au redus PIB-urile Letoniei şi Lituaniei cu peste 20 la sută în doi ani, în timp ce salariile în sectorul public din Letonia au scăzut cu 30 la sută. Cea de-a doua opţiune a fost încercată mai rar. Ţările est-europene care nu au aderat la euro ştiu că o depreciere a monedei le-ar întârzia planurile de a deveni membre ale Uniunii Europene.

De asemenea, această depreciere ar creşte preţul energiei şi al celorlalte importuri esenţiale, agravând problemele economice şi deficitul comercial. Majoritatea liderilor sunt de părere aşadar că devalorizarea monedei este într-o asemenea măsură de neconceput, încât, la o primă vedere, austeritatea pare a fi singura alegere.
Problema este că măsurile de austeritate conduc la greve şi la încetiniri economice, care, la rândul lor, reduc piaţa internă, investiţiile şi încasările fiscale. Pe măsură ce şomajul se accentuează şi preţurile scad, ipotecile nu mai pot fi achitate şi incapacităţile de plată se înmulţesc.

Citeste si:  Gulerul de la cămaşă a fost iniţial un simbol al simplităţii şi purităţii

Preţurile la proprietăţi au scăzut de asemenea, iar unii patroni au apelat chiar la o soluţie originală pentru a scăpa de datorii: emigrarea. În faţa acestor opţiuni, unii dintre liderii Europei de Est au început să conştientizeze că există o a treia opţiune: reformarea radicală a sistemului fiscal. Impozitele în majoritatea statelor post¬sovietice est-europene sunt regresive. Ele cresc preţul muncii şi industriei, în timp ce proprietăţile sunt subimpozitate.

Vestea bună este că impozitele mari pe muncă lasă deschisă opţiunea de a muta impozitele la alte domenii, în special pe terenuri. Reducerea impozitelor pe salarii ar reduce costul angajării fără a reduce banii pe care salariaţii îi iau acasă sau standardele de viaţă. Creşterea impozitelor pe proprietăţi, în acelaşi timp, ar lăsa mai puţine active capitalizate în împrumuturi bancare, oferind astfel asigurări pentru evitarea unor îndatorări viitoare.

Citeste si:  Intelectuali şi artişti, vocile pro-Ratzinger

De obicei, costurile locuinţelor absorb 40 la sută din bugetele familiilor în ţările est-europene. Diminuarea acestor costuri ar putea contribui la creşterea cererii în altă zonă a economiei. Principala problemă pentru Europa de Est şi dincolo de ea în viitorii ani va fi dacă economiile se pot elibera de dubla problemă a salariilor puternic impozitate şi a preţurilor umflate la case, evitând în acelaşi timp o supradoză de măsuri de austeritate inutile.
Alternativa clară este un sistem fiscal reformat, care se concentrează pe impozitatea terenurilor cu preţuri din ce în ce mai mari, apărute în urma bunăstării generale.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Consent management powered by Real Cookie Banner