Cum se fură bani în multinaţionale. Ce păţesc angajaţii vinovaţi

– Regula „de baza” in astfel de situatii este sa nu se afle pe piata si in presa, indiferent cat de mare ar fi paguba, explica specialistii in resurse umane

La nivelul multinationalelor din Romania se fura sute de milioane de euro pe an, iar in cel mai rau caz cei vinovati sunt dati afara discret, nu inainte de a li se plati cateva salarii compensatorii pentru a se musamaliza totul.

Opinia apartine lui George Butunoiu, managing partner al firmei cu acelasi nume si unul din cei mai cunoscuti experti in resurse umane din Romania. „In firmele multinationale, riscul de a pati ceva semnificativ daca esti prins furand – si aici vorbesc de sume mari, nu de fleacuri – e aproape zero. In cel mai rau caz esti dat afara din firma, foarte discret si poate si cu niste salarii compensatorii. Regula de baza in astfel de situatii este sa nu se afle pe piata si in presa, indiferent cat de mare ar fi paguba”, a declarat pentru Gandul Butunoiu.

Citeste si:  Creste valoarea tranzacţiilor cu acţiuni

Mai mult, unele multinationale recurg chiar la introducerea furturilor in bugetele anuale si fac „calcule sofisticate” cu sumele pana la care este mai rentabil sa treaca cu vederea pierderile datorate furturilor, decat sa porneasca anchete interne, care presupun, la randul lor, noi cheltuieli.

George Butunoiu este de părere că, de departe, cel mai mult se fură la achiziţiile de servicii şi de produse. „Cumperi la un preţ mai mare şi furnizorul îţi dă o parte din bani în contul personal, faci o lucrare de construcţii şi îţi renovează şi ţie casa pe gratis – sau, mai bine zis, plătit de firmă etc. Lista e fără sfârşit şi imaginaţia hoţilor la fel”, explică expertul în resurse umane. El a dat şi un exemplu personal. „Mie mi s-a propus odată – printr-un intermediar – un contract pentru un serviciu aproape fictiv de 200.000 euro dacă le dau înapoi 60.000 euro cash„, a explicat Butunoiu.

Citeste si:  Capcanele creditului în euro pentru "Prima casă"

Integral in Gandul

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata