În Grecia, investitorii străini fug, iar China cumpără tot ce s-a ieftinit

În apropierea capitalei greceşti Atena va apărea în curând un China Town. Compania chineză de stat China Ocean Shipping Company (Cosco) a arendat cu 3,4 miliarde de euro, pentru o perioadă de 35 de ani, un vast teren de lângă portul atenian Piraeus.

Aceşti bani sunt foarte importanţi pentru Grecia, pentru că în ultimul timp investitorii fug din această ţară, notează cotidianul rus Novâie Izvestia. Directorul executiv al Cosco, Wei Jiafu, a declarat pe postul de televiziune grec Skai Television că peste un an portul Piraeus va fi cel mai mare port de containere de la Marea Mediterană. ‘La noi în China există un proveb: ‘Construieşte un cuib de vulturi şi vulturii vor veni singuri acolo”, a spus Jiafu.

În timp ce investitorii străini fug din Grecia, Beijingul profită de ocazie şi cumpără active¬cheie la preţuri reduse. Planul Chinei presupune crearea, sub controlul capitalului chinez, a unei reţele întregi de porturi, centre logistice şi căi ferate pe care vor ajunge în Europa mărfuri chinezeşti ieftine. Acest ‘drum modern al mătăsii’ va permite nu doar amplificarea comerţului dintre Orient şi Occident, ci şi crearea pe continentul european a unor importante avanposturi ale Chinei.

Citeste si:  Germania, motorul Europei

Ampla anvergură a planurilor Cosco este atestată de faptul că Beijingul intenţionează să facă din Piraeus concurentul celui mai mare port european, portul olandez Rotterdam. Guvernul grec i-a primit pe investitorii chinezi cu braţele deschise. În iunie, la Atena a sosit o amplă delegaţie chineză, în frunte cu vicepremierul Zhang Dejiang. ‘Sunt convins că Grecia va putea să depăşească actualele dificultăţi economice.

Guvernul Chinei va încuraja investiţiile oamenilor de afaceri chinezi în Grecia’, a declarat atunci Zhang Dejiang. Treizeci de importanţi oameni de afaceri chinezi au semnat 14 de contracte ce presupun investiţii în valoare de sute de milioane de dolari în proiecte de logistică şi infrastructură.
‘Aceasta este locomotiva dezvoltării Greciei’, şi-a exprimat convingerea Nikolaos Arvanitis, preşedintele Uniunii Maritime Internaţionale, ce reuneşte cele mai mari companii de transport maritim din lume.

Citeste si:  Samsung: patru paşi simpli spre dominaţia pieţei

Alegerea portului Piraeus în calitate de avanpost nu este întâmplătoare: datorită apropierii de Bosfor şi Marea Neagră, el are o importantă poziţie strategică şi poate ajuta la expansiunea Chinei atât în Europa, cât şi în Asia Centrală, subliniază Novâie Izvestia. Până la sfârşitul anului, China speră să înceapă construirea, împreună cu grecii, a unui centru logistic din Attika, de unde mărfurile chinezeşti să fie transportate în alte ţări europene. Costul proiectului este estimat la 200 de milioane de euro.

De asemenea, chinezii poartă negocieri în vederea achiziţionării de acţiuni în compania feroviară de stat a Greciei, care se află în prezent la limita supravieţurii. De altfel, China nu se mulţumeşte doar cu Grecia. Beijingul speră că, din cauza lipsei de bani în UE, investiţiile chineze nu se vor izbi de opoziţia politicienilor europeni. China urmăreşte cu atenţia situaţia din Spania, Portugalia şi Irlanda.
De exemplu, un grup de oameni de afaceri chinezi speră că obţină în luna iulie permisiunea de a exploata un teren important chiar în centrul Irlandei, la Athlon. Pentru aceasta, chinezii intenţionează să aducă în Irlanda 2.000 de muncitori. Irlandezii au supranumit deja acest proiect ‘Beijing pe Shannon’.

Citeste si:  Românii au fost cei numeroşi turişti străini în Bulgaria în decembrie 2010
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close