Businessuri de 11,3 miliarde de euro au intrat în insolvenţă de la începutul crizei

Peste 13.500 de firme au intrat în insolvenţă din 2008 încoace, iar businessul cumulat al acestora depăşeşte 11,3 mld. euro, potrivit datelor centralizate de Ziarul Financiar pe baza informaţiilor obţinute de la Registrul Comerţului. Numărul de firme intrate în insolvenţă şi volumul afacerilor acestora au crescut de la an la an: dacă în 2008 afacerile companiilor intrate în insolvenţă cumulau 2,3 miliarde de euro, în 2009 cifra a crescut la peste 5 miliarde de euro, în timp ce nu mai în primele patru luni din 2010 suma acestora era de 4 miliarde de euro.

Dacă ritmul de creştere a numărului de dosare de insolvenţă se menţine la fel până la finele anului, este posibil ca businessul companiilor nevoite să se reorganizeze să însumeze peste 5% din cifra de afaceri a tuturor companiilor de pe piaţa locală, faţă de 1% din 2008.

Citeste si:  ESMA este de acord să interzică opțiunile binare și să restricționeze CFD-urile pentru a proteja investitorii individuali

Un număr de 113 companii cu peste 250 de angajaţi au intrat în insolvenţă în 28 de luni, ceea ce înseamnă că cel puţin 30.000 de locuri de muncă ale angajaţilor din companiile în insolvenţă sunt ameninţate. Din punct de vedere legal, acţionarii, împreună cu administratorii judiciari, au dreptul de a desface toate contractele de muncă, fără să fie nevoie de parcurgerea procedurilor de concediere colectivă.


Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata