O tonă de suplimente alimentare, oprite de la comercializare de ANPC

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au oprit de la comercializare o tonă de suplimente alimentare şi au aplicat amenzi însumând 524.000 lei, cu prilejul unor controale privind etichetarea, comercializarea, prezentarea şi publicitatea suplimentelor alimentare, se arată într-un comunicat ANPC.

Comisarii ANPC au verificat, în perioada 21 – 25 iunie, modul de respectare a prevederilor legale privind protecţia consumatorilor la comercializarea, etichetarea, prezentarea şi publicitatea suplimentelor alimentare.

Astfel, au fost verificate circa 9.000 kg de suplimente alimentare, din care 1.450 kg (16 la sută) nu se încadrau în prevederile actelor normative în vigoare. Au fost controlaţi 532 de operatori economici constatându-se abateri de la prevederile legale la 355 dintre aceştia.

Citeste si:  Peste 5,6 milioane de euro pentru îmbunătăţirea serviciilor în domeniul hematologiei şi oncologiei pediatrice

Pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor s-a dispus oprirea definitivă şi retragerea de la comercializare a 26 kg suplimente alimentare improprii consumului uman, oprirea temporară de la comercializare a 1.000 kg suplimente alimentare, până la remedierea neconformităţilor, şi au fost aplicate 374 sancţiuni contravenţionale, dintre care 164 amenzi contravenţionale, însumând 524.000 lei şi 210 avertismente.

ANPC recomandă consumatorilor să se informeze în privinţa efectelor suplimentelor alimentare asupra organismului, înainte de achiziţionarea acestora.

Totodată, ANPC precizează că suplimentele alimentare se comercializează numai sub formă preambalată, iar produsele care nu sunt comercializare în ambalajul original sau care care nu asigură integritatea produsului trebuie refuzate.

Citeste si:  Iohannis: A face afaceri în România nu trebuie să fie o aventură; avem nevoie de mai puţină birocraţie
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close
Consent management powered by Real Cookie Banner