Acord definitiv pentru adoptarea euro de către Estonia în 2011

Estonia a obţinut marţi, 13 iulie, acordul final al miniştrilor europeni de finanţe pentru adoptarea euro la 1 ianuarie 2011, rata de schimb a monedei euro fiind fixată definitiv, transmite AFP, citând surse europene.

După adoptarea monedei euro, aceasta va fi cotată la valoarea de 15,6466 coroane estoniene, a precizat aceeaşi sursă. Aceasta este ultima etapă înainte de intrarea Estoniei în zona euro, care a fost aprobată atât de către miniştrii europeni de finanţe, cât şi de Parlamentul European.

Estonia, care a aderat la Uniunea Europeană în 2004 după separarea de URSS în 1991, va deveni a 17-a ţară care va adopta moneda unică europeană. Estonia va fi prima ţară baltică şi cea de-a treia ţară ex-comunistă, după Slovacia şi Slovenia, care va intra în zona euro.

Ultimele ţări care s-au alăturat uniunii monetare sunt Slovenia în 2007, Cipru şi Malta în 2008, şi Slovacia în 2009.

Pentru a putea intra în zona euro, statele membre UE, cu excepţia Marii Britanii şi Danemarcei, care fac obiectul unei excepţii speciale, trebuie să respecte strict criteriile de convergenţă economică – un deficit bugetar de cel mult trei la sută din PIB, o datorie publică de maxim 60 la sută din PIB, o rată a inflaţiei mai mare cu cel mult 1,5 puncte procentuale faţă de media ratelor inflaţiei în cele 3 ţări în care indicatorul este cel mai redus.

Cu un deficit de 2,4 la sută din PIB în acest an şi o datorie publică de 9,6 la sută din PIB, Estonia îndeplineşte criteriile bugetare pentru aderarea la zona euro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.