Înlocuirea cotei unice din ianuarie 2011 cu o impozitare progresivă ar fi foarte dificil de pus în practică, este de părere preşedintele Fundaţiei pentru Studii de Prognoză şi Strategie Economică, Mircea Coşea, referindu-se la posibilitatea avansată în acest sens de ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu.
„Deocamdată, în România este foarte greu să punem problema înlocuirii cotei unice cu o cotă progresivă, într-un sistem în care economia pe venituri încă nu este stabilizată şi avem o reducere de salarii. E o idee pe care domnul ministru o are, probabil, pentru o gândire în perspectivă şi, pentru asta, cred că va da nişte lămuriri mai târziu”, a declarat, marţi, la MFP, Mircea Coşea.
El a adăugat că înlocuirea cotei unice începând cu 1 ianuarie 2011 ar fi un proces foarte complicat din punct de vedere practic şi că, probabil, ministrul Sebastian Vlădescu nu s-a gândit la acest termen de aplicare.
Mircea Coşea a participat, marţi, la discuţiile de la MFP cu privire la propunerile de revigorare a mediului de afaceri, care au vizat anumite reduceri ale cotelor de impozitare în funcţie de dezvoltarea afacerii şi crearea de locuri de muncă, simplificarea formelor de calcul şi plată a TVA, precum şi măsuri de compensare mergând până la penalizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) cu o dobândă pentru fondurile pe care întârzie să le ramburseze firmelor.