Sarkozy la televiziune, în plin scandal legat de 3 anchete separate

Preşedintele francez Nicolas Sarkozy va trebui să facă faţă unor întrebări dificile în interviul pe care îl va acorda în prime time la televiziune, luni noaptea, despre scandalul – în plină expansiune – care i-a adus cota popularităţii la noi recorduri negative şi l-a angajat pe unul dintre membrii cabinetului său într-o luptă pentru supravieţuirea politică, relatează cotidianul american The New York Times.

Ministrul muncii, Eric Woerth, a fost acuzat de către un fost contabil al moştenitoarei L’Oreal, Liliane Bettencourt, că a acceptat o donaţie ilegală de 150.000 de euro pentru campania electorală a preşedintelui din 2007, o acuzaţie pe care cei doi demnitari o neagă.

Faptul că soţia lui Eric Woerth, Florence, a lucrat pentru o societate care administra averea doamnei Bettencourt până luna trecută a condus de asemenea la întrebări despre o eventuală scutire de impozite pe care Woerth i-ar fi oferit-o celei mai bogate femei din Franţa în perioada în care acesta a fost ministru pentru buget şi a condus o campanie împotriva evaziunii fiscale.

Un raport al inspectorilor fiscali francezi a conchis însă că Woerth nu s-a implicat în afacerile fiscale ale doamnei Bettencourt, după cum a declarat Ministerul pentru Buget duminică. Chiar dacă Sarkozy l-a susţinut până în prezent pe Woerth, vocile care solicită demisia ministrului muncii s-au amplificat în asemenea măsură, chiar şi în tabăra guvernamentală, încât este aproape sigur că subiectul va fi discutat în cadrul interviului de luni noapte.

Citeste si:  9 oferte pentru reabilitarea şi modernizarea şcolilor speciale din judeţul Iaşi

În timpul sfârşitului de săptămână trecut, Woerth a reiterat faptul că nu a luat nicio donaţie ilegală şi s-a pus la dispoziţia anchetatorilor, iar vineri, poliţia a confiscat dosarul personal al doamnei Woerth din birourile companiei care supraveghea activele doamnei Bettencourt.
Anchetatorii francezi au deschis 3 anchete separate: una în cazul acuzaţiilor privind finanţarea partidului, o a doua cu privire la un număr de casete înregistrate în secret în casa doamnei Bettencourt, care au fost scurse către un site, şi o a treia anchetă cu privire la acuzaţiile de spălare de bani şi evaziune fiscală.

La Palatul Elysée, oficialii au încercat să diminueze din importanţa scandalului. Ei au precizat că apariţia lui Sarkozy la televiziune a fost programată de săptămâni şi că preşedintele se va concentra pe probleme de politică, în special pe planurile de a creşte vârsta legală de pensionare de la 60 la 62 de ani.
Totodată, oficialii de la Palatul Elysée au atras atenţia că Claire Thibout, contabilul care făcuse acuzaţiile, şi-a retras parţial unele dintre afirmaţiile publicate de Mediapart, un important site de ştiri şi totodată prima sursă care a relatat despre mai multe aspecte ale scandalului.

Citeste si:  Geoană,după preluarea funcției în cadrul NATO:O recunoaștere a faptului că România e un aliat serios

Mediapart l-a citat pe Thibout declarând că preşedintele a fost printre cei care au luat donaţii în numerar în plicuri de la doamna Bettencourt şi soţul acesteia, André (care între timp a muriť, atunci când Sarkozy era primar al bogatei suburbii Neuilly-sur-Seine, unde locuia familia Bettencourt. Sarkozy va fi intervievat pe terasa palatului prezidenţial de către un moderator al canalului public de televiziune France 2, după ştirile de seară de la ora 20.00.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Consent management powered by Real Cookie Banner