Vlădescu: „Este mare nevoie să trecem la cote progresive de impozitare de la 1 ianuarie 2011”

– Ministrul Finanţelor crede că România ar trebui să pună capăt erei cotei unice începând cu 1 ianuarie 2011 şi să revină la impozitarea în trepte progresive a venitului global. Această măsură ar trebui coroborată cu încurajarea pensiilor şi asigurărilor de sănătate private şi cu reducerea cu 2-3% a TVA-ului, a spus Sebastian Vlădescu intervievat de Zf.ro.

Introducerea impozitării progresive de anul viitor este absolut necesară funcţionării României, crede şeful Finanţelor, Sebastian Vlădescu. Dacă ideile sale vor avea materializare, aceasta înseamnă renunţarea la cota unică de impozitare de 16% la 6 ani după introducerea ei. Potrivit acestuia, cota unică nu mai poate susţine bugetul în condiţiile unei contracţii economice de peste 1,5% în 2010 cât se estimează după majorarea cu cinci procente a TVA. „Este mare nevoie să trecem la cote progresive de impunere, pentru că nu văd cum altfel vom putea susţine un stat chiar mai puţin social, dar care tot trebuie să facă redistribuire de venituri”, a spus ministrul-tehnocrat.

Citeste si:  Dosarul în care fostul ministru S. Vlădescu este acuzat de luare de mită a fost trimis în judecată

După cum s-a exprimat în repetate rânduri, Vlădescu reiterează că majorarea TVA este o greşeală economică majoră. În schimb, ministrul merge pe impozitarea tuturor pensiilor, poziţie pe care o afirmă şi preşedintele Traian Băsescu.

Astfel, o a treia propunere importantă pe care Vlădescu vrea s-o vadă introdusă în noul sistem fiscal la care lucrează împreună cu BNR este reducerea nivelului actual al taxei pe valoarea adăugată cu 2 sau 3 procente pentru stimularea consumului. Cu alte cuvinte, TVA ar putea fi din 2011 de 21-22%, iar nu de 24%.

Citeste si:  Iohannis: Suntem într-o fază fierbinte în privinţa luptei anticorupţie; speţa Ponta - una tristă
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata