Afacerea de spionaj din SUA: SVR a declanşat „vânătoarea de vrăjitoare”

Serviciul de Informaţii Externe al Rusiei (SVR) îi va supune unor ‘verificări’ şi teste severe în următoarele trei săptămâni pe toţi cei 10 cetăţeni ruşi deportaţi din SUA în cadrul afacerii de ‘spionaj’, manifestând temeri că unul dintre aceştia ar putea fi agent dublu, scrie joi ziarul britanic The Daily Telegraph, citând o sursă din serviciile secrete ruse.

În scopul identificării eventualului trădător şi al neutralizării acestuia, agenţii vor trece printr¬o serie de teste riguroase, inclusiv testul cu poligraful, relevă publicaţia citată. Anchetatorii SVR vor încerca să stabilească, de asemenea, modul în care au căzut acoperirile lor, transmite Interfax.
‘Nu va fi un interogatoriu în sensul propriu al cuvântului, dar dacă se va dovedi că au fost comise greşeli grave, spionii – toţi angajaţi SVR – ar putea fi concediaţi’ – a afirmat sursa citată de The Daily Telegraph.

Citeste si:  Grecia are nevoie de noi împrumuturi pentru a nu intra în faliment

Toţi agenţii deportaţi în Rusia în urma schimbului operat la Viena vor sta la o bază secretă a SVR timp de două-trei săptămâni, fără posibilitatea de a părăsi teritoriul acesteia, dar putând primi vizite ale membrilor familiilor lor.
Celor zece agenţi deportaţi din SUA li se va alătura un al 11-lea după ce, în ajun, FBI a anunţat deportarea din SUA a cetăţeanului rus Aleksei Karetnikov, în vârstă de 23 de ani.

După cum relatează ziarul britanic, SVR caută cu încăpăţânare semne ale unei trădări care a dus la deconspirarea reţelei sale de agenţi sub acoperire din SUA. Experţi în spionaj susţin că sunt practic imposibil de demascat agenţi în ‘adormire’ fără o scurgere de informaţii din interiorul lor, astfel încât SVR a declanşat o ‘masivă vânătoare de vrăjitoare’, în cadrul căreia vor fi anchetaţi toţi cei care au avut vreo tangenţă cu reţeaua deconspirată.

Citeste si:  Majorarea TVA în România ar putea periclita orice încercare de refacere a economiei

Media americane au relatat anterior că FBI a instituit supravegherea agenţilor ruşi sub acoperire încă în 2000. Potrivit acestora, agenţiile secrete ale SUA ar fi aflat de existenţa reţelei de la un ‘dezertor rus’. În acest context, a fost intens vehiculat numele fostului spion rus Serghei Tretiakov, care a fugit în 2000 în SUA. Tretiakov, 53 de ani, a decedat în luna iunie, aparent în urma unui atac de cord, la vila sa din Florida.

În prezent, circumstanţele morţii sale sunt investigate de autorităţile americane. Înaintea dezertării, Tretiakov a fost adjunct al şefului rezidenţei ruse din New York; el supraveghea operaţiunile secrete de instalare a agenţilor ruşi sub acoperire pe teritoriul SUA. Biograful său Peter Earley pretinde însă că el nu a ştiut de reţeaua de spioni deportată recent din SUA.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Consent management powered by Real Cookie Banner