Lui Fenechiu îi prieşte şi criza, şi opoziţia. Află cum au explodat afacerile deputatului în 2009

– Chiar dacă Ministerul Finanţelor nu a făcut publice bilanţurile pentru 2009, FINANCIARUL.ro vă prezintă în exclusivitate rezultatele financiare înregistrate anul trecut de societăţile controlate de Relu Fenechiu

– În 2009, cifra de afaceri a SC „Fene Grup” SA a crescut cu peste 20 milioane RON, iar profitul net s-a majorat de 6 ori

– Cifra de afaceri raportată de „La Rocca” în 2009 a fost de 11,68 ori mai mare decât în 2008
Profitul net al „Tehnorom” SRL a crescut de 4,78 ori

– „Palas International Resort” a fost înfiinţată pe 4 decembrie 2009, dar a încheiat anul cu datorii totale de 6,23 milioane RON;

– Sub „umbrela” acestei societăţi (controlată oficial de un off-shore din Cipru), Relu Fenechiu construieşte un imobil (hotel, cel mai probabil) în cadrul ansamblului „Palas”


Născut la data de 3 iulie 1965, în localitatea Dărmăneşti (judeţul Bacău), deputatul ieşean Relu Fenechiu (PNL) devine pe zi ce trece unul dintre cei mai mari oameni de afaceri din Iaşi, includerea sa în Top 300 fiind doar o chestiune de timp (sau de „strategie”). Deşi anul de criză 2009 a fost primul de opoziţie pentru parlamentarul ieşean, afacerile controlate de Fenechiu pur şi simplu au explodat, rezultatele înregistrate fiind cu mult superioare celor raportate în anii în care economia românească „duduia”.

Astfel, „Fene Grup” SA a realizat în 2009 o cifră de afaceri de 30,25 milioane RON, cu peste 20 milioane RON mai mare decât în 2008 (9,818 milioane RON). Iar dacă cifra de afaceri a crescut de peste 3 ori, profitul net a sporit de 6 ori, de la 281.226 RON în 2008, la 1.765.088 RON în 2009. Iar faptul că „Fene Grup” angajează personal în această perioadă dovedeşte că perspectivele sunt şi mai înfloritoare.

Citeste si:  Mandate de arestare preventivă pentru Relu Fenechiu şi Ion Krech

O altă firmă din portofoliul lui Fenechiu este „La Rocca”, specializată în „intermedieri în comerţul cu material lemnos şi materiale de construcţii”. În 2008, „La Rocca” a raportat pierderi de 80.968 RON, la o cifră de afaceri de 359.772 RON. În 2009, cu numai doi angajaţi, „La Rocca” a înregistrat o cifră de afaceri de 11,68 ori mai mare! Mai exact, 4,2 milioane RON, în timp ce rezultatul net a fost un plus de 227.566 RON.

Oficial deţinută şi administrată de fratele Lucian Fenechiu, „Tehnorom” SRL Iaşi se ocupă de comercializarea computerelor (şi a componentelor), precum şi de prestarea unor servicii în domeniul IT (brandul „Turbozone”). Chiar dacă cifra de afaceri din 2009 (5,967 milioane RON) a fost sub cea din 2008 (7,24 milioane RON), profitul net a crescut de 4,78 ori, ajungând la 236.135 RON în 2009, în timp ce numărul de angajaţi a scăzut cu aproape 30% (de la 56 în 2008, la 40 în 2009).

Societatea „Integra Business Consulting (I.B.C.)” este fosta „Fene Consulting” SRL Iaşi şi – deşi se declară specialistă în construcţii – s-a orientat la un moment dat spre turism (intitulându-se Agenţia de Turism „IBC Luxury Travel”), în urmă cu doi ani anunţând cu surle şi trâmbiţe curse charter din Iaşi către litoralul bulgăresc. Această iniţiativă a fost un eşec răsunător, motiv pentru care a fost abandonată.

Deţinută de „Fene Grup”SA, „Integra Business Consulting (I.B.C.)” nu are rezultate comparabile cu ale firmelor prezentate, dar  merită menţionat faptul că anul trecut a reuşit să înregistreze profit (21.651 RON), după ce în 2008 a marcat pierderi de 178.595 RON.

Citeste si:  Relu Fenechiu, urmărit penal pentru trafic de influenţă şi spălare de bani


„Palas”-ul va avea „hotelul lui Fenechiu”


„Cheia” pentru afacerile viitoare ale lui Relu Fenechiu este „Palas International Resort” SRL, firmă înmatriculată pe 4 decembrie 2009, având ca obiect principal de activitate „Hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare”. La înfiinţare, 99% din capitalul social era deţinut de „Integra Business Consulting” Iaşi. La mai puţin de o lună, asociat majoritar (75%) a devenit „Klartech Holdings (CY) Limited”, off-shore înregistrat în Limassol (Cipru), în timp ce „Integra Business Consulting” a rămas cu 25%.

Deşi a activat mai puţin de o lună în 2009, bilanţul „Palas International Resort” pentru anul trecut prezintă DATORII TOTALE de 6,23 milioane RON, active imobilizate de 4,33 milioane RON şi active circulante de peste 2 milioane RON.

Şi de ce este aşa specială firma „Palas International Resort”? Pentru că, sub această „umbrelă”, Fenechiu construieşte un imobil (hotel cu 12 etaje, după unele surse) în cadrul controversatului proiect ieşean „Palas”, derulat de Iulian Dascălu (deputatul ieşean a fost un susţinător permanent al „Palas”-ului).

Şi totuşi… cum a ajuns Fenechiu să-şi facă hotel la „Palas”? Pentru că Iulian Dascălu nu mai putea obţine finanţare în vederea continuării lucrărilor (blocate o bună bucată de timp), s-a recurs la această soluţie, Fenechiu având şi lichidităţi, dar şi bonitate în eventualitatea accesării unor credite. Şi astfel, proiectul „Palas” merge mai departe…

Iar dacă hotelul va râmâne al lui Fenechiu (al firmei Palas International Resort”, pardon) sau este (va fi) vândut conform unor înţelegeri între Iulian Dascălu şi Relu Fenechiu, nici nu mai contează…

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Consent management powered by Real Cookie Banner