Colorantul din sucul galben provoacă alergii

Chimicalele din lichidele pe care le consumăm frecvent sunt responsabile de apariţia unor probleme ale pielii şi a câtorva afecţiuni respiratorii.

Sucurile de culoare galbenă ascund o serie de substanţe nocive pentru organismul uman, informează Evenimentul.

Coloranţii, conservanţii, aromatizanţii şi îndulcitorii din sucuri pot provoca alergii, şi uneori pot agrava sau favoriza apariţia unor boli mai grave.

În cazul alergiilor cauzate de băuturile răcoritoare, reacţiile cel mai des întâlnite sunt manifestările cutanate şi cele respiratorii.

Dintre coloranţi, cel mai periculos este cel folosit pentru sucurile galbene, dar aproape la fel de nociv este şi cel roşu.

Citeste si:  15% dintre angajaţii români lucrează 51 de ore pe săptămână, dublu faţă de media europeană

Băuturile răcoritoare industrializate au un grad ridicat de periculozitate din cauza mai multor tipuri de coloranţi şi conservanţi.

„Printre aditivii care pot provoca alergii sunt coloranţii azotici de sinteză, tartrazina sau colorantul galben. La fel de periculoşi sunt toţi aditivii care dau culoare sucului”, explică prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, specialist în nutriţie.

Pe piaţa românească există în jur de 15 astfel de substanţe care se găsesc în băuturile răcoritoare, dintre care cele mai frecvent întâlnite sunt eritrozina, chinoleina, tartrazina (E102), albastru briliant (E133).

Citeste si:  Floarea de "nu-mă-uita" are un puternic efect antiinflamator

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata