Hidrologii au emis noi avertizări de inundaţii pentru râul Prut

Hidrologii au instituit şi menţinut avertizările de inundaţii pentru râul Prut, acestea fiind valabile până la sfârşitul lunii iulie.

Astfel, potrivit Institutului de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), în intervalul 19 iulie, ora 15.00 – 31 iulie, ora 16.00, nivelurile apelor se menţin peste Cotele de Pericol, Inundaţie şi Atenţie, din cauza tranzitării viiturilor formate anterior prin acumularea Stânca Costeşti.

Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală, specialiştii INHGA menţin Codurile Roşu şi Galben de inundaţii pe Prut, în intervalul 19 iulie, ora 15.00 – 20 iulie, ora 6.00.

În timp ce Codul Roşu pe Prut vizează sectorul Prisăcani-Dunăre, aferent judeţelor Iaşi, Vaslui şi Galaţ, Codul Galben râmâne în vigoare pe sectorul Stânca Aval – amonte Prisăcani, de pe raza judeţelor Botoşani, şi pe Jijia la Chipereşti (judeţul Iaşi).

Totodată, în perioada 20 iulie, ora 6.00 – 31 iulie, ora 16.00, hidrologii menţin Cod Roşu pe Prut, în sectorul Falciu – Dunăre (judeţul Galaţi) pe toată durata intervalului, şi la staţia hidrometrică Drânceni (judeţul Vaslui), numai în data de 20 iulie a.c.

Citeste si:  Rapoarte MCV: România se descurcă mult mai bine decât Bulgaria

De asemenea, se instituie Cod Portocaliu începând din data 20 iulie, ora 7.00, la staţia hidrometrică Prisăcani (judeţul Iaşi), iar din data de 21 iulie până la sfârşitul lunii, acelaşi cod se menţine la staţia hidrometrică Drânceni.

În plus, râmâne în actualitate Codul Galben de inundaţii pe sectorul Stânca Aval – amonte Prisăcani, aferent judeţului Botoşani.

INHGA precizează că prognoza hidrologică a luat în calcul pentru staţiile hidrometrice aval de acumularea Stânca Costeşti un debit deversat constant de circa 470 mc/s.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Consent management powered by Real Cookie Banner