Mircea Oprean, soţul Zoiei Ceauşescu: Înclin să cred că sunt ei, dar nu sunt convins sută la sută

Mircea Oprean, soţul Zoiei Ceauşescu, a declarat miercuri, 21 iulie, după ce o echipă de medici de la Institutul de Medicină Legală au prelevat probe din mormintele unde se presupune că sunt îngropaţi soţii Nicolae şi Elena Ceauşescu, că ‘înclină’ să creadă că acolo sunt înmormântaţi socrii săi, însă nu este convins sută la sută.

”Nu s-a lămurit niciun mister. Însă, după ce am văzut acolo, înclin să cred că sunt ei. Dar, până nu se fac probe cu ADN, nu sunt convins sută la sută”, a spus soţul Zoiei Ceauşescu.

El a adăugat că nu se poate vorbi de trupuri neînsufleţite, în morminte fiind găsite doar nişte ”mărunţişuri”.

”Pentru socrul meu, centura şi căciula. (…) La socrul meu s-a conservat mai bine, la soacră-mea locul a fost mai umed şi probele au fost mai degradate”, a spus Mircea Oprean, confirmându-le ziariştilor că pantalonii şi paltonul lui Nicolae Ceauşescu aveau urme de gloanţe.

Mircea Oprea a ţinut să completeze ”lista de criminali” vinovaţi de modul în care au fost înhumaţi soţii Ceauşescu, amintind, pe lângă Gelu Voican Voiculescu, Ion Iliescu şi Petre Roman, pe Virgil Măgureanu, Victor Stănculescu.

”Nu numai că au fost criminali, dar s-au purtat ca nişte păgâni cu nişte cadavre. Au fost aşezate pe rumeguş, nici măcar o zdreanţă, o cârpă sub ele. Nu cred că aceşti indivizi pot fi numiţi oameni”, a acuzat el.

Mircea Oprean intenţionează ca, după ce analizele de la INML vor confirma identitatea soţilor Ceauşescu, să îi înmormânteze pe aceştia tot în Cimitirul Ghencea, însă împreună şi în alte morminte decât cele de acum.

El a adăugat că mormântul actual al Elenei Ceauşescu este ”ceva mai normal”, dar are capul orientat spre vest, pe când cel al lui Nicolae Ceauşescu se află pe o alee.

Mircea Oprean a încheiat spunând că a fost dorinţa soţiei sale ca Nicolae Ceauşescu să fie identificaţi şi înmormântaţi creştineşte.

”A fost dorinţa soţiei mele de a elucida acest mister şi de a fi înmormântaţi creştineşte. Şi atunci când vrei să le duci o floare, să spui că le-o duci lor şi nu altcuiva”, a mai afirmat el.

O echipă de medici de la Institutul de Medicină Legală din Bucureşti au deshumat miercuri rămăşiţele pământeşti ale lui Nicolae şi ale Elenei Ceauşescu, executaţi în timpul Revoluţiei române din 1989.

Medicii vor preleva probe biologice care vor fi trimise la laborator pentru testarea ADN. Din partea familiei la eveniment a asistat soţul Zoiei Ceauşescu (fiica soţilor Ceauşescu), Mircea Oprean.

Singurul fiu rămas în viaţă, Valentin Ceauşescu, şi Mircea Oprean au iniţiat acest proces în dorinţa de a afla dacă resturile pământeşti aflate în Cimitirul Ghencea din Bucureşti aparţin lui Nicolae şi Elenei Ceauşescu.

În 2009, Valentin Ceauşescu şi Mircea Oprean au reuşit să devină proprietarii mormintelor, având acum dreptul să ceară deshumarea, după trecerea celor şapte ani prevăzuţi de lege ca interdicţie de exhumare a unor cadavre.

Iniţial, Valentin Ceauşescu şi Mircea Oprean au dat în judecată Ministerul Apărării Naţionale, iar instituţia a fost obligată de instanţă să identifice locurile unde au fost înhumaţi soţii Ceauşescu, însă Ministerul Apărării Naţionale nu a reuşit să dea curs deciziei judecătorilor.

Loading...
loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.