Doar tăierea salariilor nu rezolvă problema

Senatorul democrat liberal de Timiş, David Gheorghe, a declarat joi (22 iulie 2010) că ‘doar tăierea salariilor bugetarilor nu rezolvă problema economică a ţării’ şi crede că aceştia vor mai da ‘o şansă Guvernului’, pe termen scurt (până la finele anului – n.r.), când îşi vor vedea fluturaşii, în august, cu salariile diminuate cu 25%.

‘Nu rezolvă problema numai că ai tăiat ceva, dacă nu ai şi rezolvat. Este ca şi când te duci la un doctor care te taie, dar rămâne partea când trebuie să rezolve problema internă’, a declarat David. Senatorul aprobă faptul că ‘lumea (bugetarii – n.r.) este, în general, nemulţumită’, dar consideră că ‘o bună parte dă dovadă de înţelegere’.

‘Pe un termen scurt, aşa cum prevede Legea, până la 31 decembrie 2010, poate că şi ei (bugetarii – n.r.) ne dau o şansă, tocmai pentru a se putea efectua o reparaţie’, a afirmat parlamentarul.
Gheorghe David este convins că nu va urma o perioadă uşoară şi că trebuie găsite soluţii pentru familiile care, într-adevăr, din punct de vedere social, au probleme, în această categorie incluzând familiile cu mulţi copii şi acele persoane care au nevoie, în mod real, de ajutor. ‘Nu trebuie sprijinite toate familiile în mod unitar’, a spus David.

Pe de altă parte, senatorul democrat liberal a reiterat faptul că ‘Guvernului i s-a dat un ultimatum, până la 1 septembrie, când se va trage o linie’, vizaţi a fi luaţi în discuţie fiind, în primul rând, ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, pentru că, ‘practic, acolo se gestionează finanţele, dar şi alţi miniştri care trebuiau să-şi facă treaba, respectiv, să aplice măsurile de reformă anunţate, restructurări, care trebuiau făcute, probabil, cu un an în urmă, iar pentru miniştrii care sunt noi trebuiau aplicate imediat, la începutul acestui an şi atunci, cu siguranţă, nu se ajungea aici’.

Citeste si:  Al-Qaida încearcă să recruteze membri ai organizaţiei pro-americane "Fii Irakului?"

Gheorghe David a amintit aici Ministerele Educaţiei, al Muncii – ‘care trebuia să găsească o soluţie pentru cei care ies din sistem şi cărora trebuia să li se dea o altă ofertă de serviciu’ – dar şi pe cel al Agriculturii.
Vicepreşedintele Comisiei pentru Agricultură, Gheorghe David, şi-a manifestat nemulţumirea pentru faptul că potenţialul Agriculturii româneşti a fost nefructificat suficient, întrucât, în momente de criză, această ramură a economiei ar fi putut îmbunătăţi mult situaţia populaţiei.

‘Pe Agricultură, trebuia să fie absorbite şi folosite fondurile structurale, or, la noi, sunt câteva verigi care nu funcţionează bine şi la Bruxelles şi în ţară. Probabil că nici consultanţii nu au făcut tot ceea ce trebuia ca să-i determine pe oameni să acceseze fonduri, să se apuce de proiecte, mulţi s-au speriat că documentaţia este foarte greu de întocmit şi sunt nesiguri în privinţa eligibilităţii, pentru a-şi recupera investiţia’, a spus David.
Senatorul a conchis că ‘ministrul Agriculturii, Mihail Dumitru, este direct vizat de o eventuală restructurare a Guvernului’, deoarece ‘putea să facă mult mai multe şi, la ora aceasta, Agricultura ne putea scoate din impas şi să fie o bază’.

Citeste si:  RACOVITA MONICA PF - notificare privind deschiderea procedurii de faliment
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Consent management powered by Real Cookie Banner