Guvernul a adoptat normele metodologice la măsurile anti-evaziune

Guvernul a adoptat, în şedinţa extraordinară de vineri (23 iulie 2010) normele metodologice la ordonanţa de urgenţă privind combaterea evaziunii fiscale, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Muntean.

Normele, adoptate prin hotărâre de Guvern, reglementează modul în care se face înscrierea firmelor în registrul operatorilor intracomunitari, precum şi perioadele tranzitorii legate de taxa pe valoarea adăugată.
„Reglementăm felul în care se face înscrierea în registrul operatorilor intracomunitari, perioadele tranzitorii vizavi de TVA, facturi şi avansuri primite şi plătite înainte şi după 1 iulie”, a explicat ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu.

De asemenea, se reglementează zona antrepozitelor, regimul produselor care circulă sau sunt în antrepozitele care îşi încetează regimul, modalităţile de constituire a garanţiei, modalităţile prin care se fac restituirile de accize şi taxe vamale plătite pentru produsele care ies din ţară, a menţionat ministrul. Sebastian Vlădescu a susţinut că ordonanţa de urgenţă privind lupta împotriva evaziunii fiscale a înregistrat deja efecte, în special, pe piaţa tutunului.

Citeste si:  Percheziţii la firme suspectate de evaziune fiscală, cu un prejudiciu de 10 milioane euro
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Consent management powered by Real Cookie Banner