Maradona pune condiţii ca să rămână selecţioner

Diego Maradona a afirmat că vrea să rămână selecţioner al naţionalei de fotbal a Argentinei, însă numai dacă va deţine controlul absolut în privinţa alegerii colaboratorilor, relatează Reuters.

Maradona urmează să-l întâlnească luni pe preşedintele Federaţiei Argentiniene (AFA), Julio Grondona, pentru a stabili dacă va rămâne în funcţie, după ce naţionala „Albiceleste” a fost umilită de Germania (0-4) în sferturile de finală ale Cupei Mondiale 2010.

„Vreau să continui. Rămânerea mea se va decide după întâlnirea cu Grondona”, a afirmat duminică Maradona la un post de televiziune, la primele declaraţii date presei argentiniene după eliminarea de la CM. Potrivit tehnicianului, deznodământul întâlnirii depinde de ceea ce vrea şeful AFA şi de acceptarea de către acesta a condiţiilor sale. Maradona a explicat că va râmâne selecţioner numai dacă îşi va putea păstra colaboratorii, el neacceptând să i se impună nimic.

Citeste si:  Fotbal: Italianul Nicola Rizzoli, cel mai bun arbitru al anului 2014
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Consent management powered by Real Cookie Banner