Apa sărăcită în deuteriu are efect anti-îmbătrânire

Apa este cea mai răspândită substanţă de pe pământ, totodată ea fiind şi cea mai enigmatică. Dacă i se modifică structura, compoziţia, temperatura chiar, atunci proprietăţile sale biologice şi implicit efectul ei asupra organismului uman sunt foarte mult diferite.

„Organismul fiecăruia dintre noi conţine în proporţie de peste 70% apă, însă nu este vorba despre apa de un singur tip. Avem apă în interiorul celulelor, la suprafaţa celulelor şi în afara lor, apa constituţională, şi fiecare dintre acestea este diferită de celelalte. Chiar şi apa de la suprafaţa celulei diferă foarte mult de la un om la altul. Apa se uzează odată cu vârsta. Mai mult, ea are memorie.

Nu în sensul că reţine anumite detalii, ca în cazul minţii umane, ci în sensul că, pe parcursul vieţii, ea îşi modifică atât de mult structura, compoziţia izotopică şi entropia, încât capătă proprietăţi mult diferite de ceea ce a fost iniţial, purtând un fel de amprentă”, a explicat prof. dr. Ioan Nedelcu, medic dermatolog.

„Studiile arată că există un indicator obiectiv care poate să ne arate gradul de învechire, de uzură a apei din organism: cantitatea de gaze dizolvate în apa din organism. Pe măsură ce apa îmbătrâneşte, cantitatea de gaze dizolvate creşte. La copii şi tineri, cantitatea de gaze dizolvate este de patru ori mai mică decât la o persoană în etate. De fapt, pe măsură ce noi îmbătrânim, apa îmbătrâneşte şi ea şi reţine din ce în ce mai multe reziduuri sub formă de gaze.

Dacă izbutim să înlocuim apa „poluată” din interiorul organismului (poluată prin informaţie structurală, izotopică, entropică) cu o apă nepoluată, atunci vom reuşi şi să dăm o nouă viaţă şi o nouă tinereţe organismului. Apa cu conţinut redus în deuteriu este una dintre apele care fac lucrul acesta.
Toată lumea ştie că îmbătrânim pentru că degenerăm, apar fibroza şi scleroza, pentru că metabolismul redox (reacţia de oxidare sau reducere) ne distruge, dar există teorii care spun că noi îmbătrânim şi pentru că în organismul nostru se acumulează deuteriu, care are efecte negative.

Citeste si:  Tranzacţii de peste 35,5 milioane de lei, miercuri, la BVB; indicii bursieri, în scădere

Dacă reuşim să scădem concentraţia de apă grea din organism, atunci organismul îşi recâştigă tinereţea, vitalitatea şi îmbătrâneşte din ce în ce mai lent. Trandafirii ţinuţi în apă sărăcită în deuteriu trăiesc de 3-4 ori mai mult decât cei ţinuţi în apa obişnuită. Şoarecii care trăiesc între 1,5 – 2 ani trăiesc 5 ani după ce au fost trataţi cu această apă. Această apă îmbunătăţeşte activitatea hormonilor de creştere, care au activitate de regenerare a organismului”, a reliefat medicul.

Apa sărăcită în deuteriu se găseşte în legume şi fructe proaspete, în alimente vegetariene în general, care sunt bogate în această apă uşoară, spre deosebire de carne şi de produsele din carne care, din contră, sporesc cantitatea de deuteriu. Pentru reducerea cantităţii de deuteriu sunt două căi prin alimentaţie vegetariană şi prin administrare de apă uşoară, cele două căi nu se exclud.

Citeste si:  Alcoolul, o problemă pentru veteranii de război

Unul dintre primele efecte descoperite la apa sărăcită în deuteriu a fost cel anti-îmbătrânire. Această apă combate foarte bine stresul şi întârzie îmbătrânirea.
Inginerul Cristian Mladin de la Mecro System SRL, distribuitorul apei Qlarivia, a declarat că la Budapesta a avut loc o reuniune ştiinţifică în cadrul căreia cercetători din Rusia şi SUA au prezentat studii din care reiese beneficiile acestei ape în domeniul anti-aging, şi în cel medical.
În prezent apa sărăcită în deuteriu este comercializată în farmacii sub numele de Qlarivia, având statut de supliment alimentar. O sticla de 500 ml costa 15 lei. Datele distribuitorului, Mecro System SRL, indică un număr de câteva sute de cumpărători constanţi ai acestui produs dar şi de farmacii, clinici şi laboratoare.

Citește și
1 Comentariu
  1. George spune

    Un articol preluat de undeva, tradus aiurea. Se stie de multi ani ca reactiile chimice in care este implicata apa grea sunt mai lente decat cele ale apei usoare (H2O), asa ca se produce o imbatranire a organismului. Se cauta deci sa se scada continutul de deuteriu al apei (nu se poate elimina complet acest izotop), astfel ca reactiile chimice sa fie rapide. Restul este fantezie.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Consent management powered by Real Cookie Banner