Uniunea Europeană (UE) a demarat marţi, 27 iulie, negocierile oficiale privind acceptarea în rândurile sale a Islandei. Se estimează că acest proces nu va fi unul de durată şi că deja în 2012 statul insular va deveni cel de-al 29-lea membru (după Craoţia, care îşi aşteaptă şi ea rândul) al UE.
Spre deosebire de alţi candidaţi la aderare în UE şi cu atât mai mult a Turciei, a cărei aderare se tot amână până la calendele greceşti, cererea Islandei este analizată în regim de urgenţă. Această cerere a fost înaintată în iulie 2009 şi exact peste un an au început negocierile.
La prima vedere, acest mic stat insular, puternic afectat de criza economică, împovărat de datorii şi de pierderea imaginii, nu constituie o ‘achiziţie ideală’ pentru UE, ci una care ar crea doar probleme şi dificultăţi.
Unii analişti europeni văd, însă, în această grabă nu atât un sprijin acordat intereselor Islandei, cât mai ales extinderea intereselor geostrategice ale UE, subliniază cotidianul rus Nezavisimaia Gazeta.
De exemplu, potrivit postului de televiziune german ARD, ‘şi Islanda poate oferi ceva UE, deoarece prin aderarea acestei ţări se va extinde prezenţa UE în Arctica, unde oamenii de ştiinţă estimează existenţa unor importante zăcăminte’.
Deocamdată, UE poate aspira la această mult promiţătoare regiune datorită Danemarcei care, deţinând Groenlanda, face parte, împreună cu Rusia, SUA, Canada şi Norvegia, din aşa-zisul ‘G-5 arctic’.
Problemele cooperării internaţionale în Arctica şi exploatarea resurselor acestei regiuni capătă o actualitate din ce în ce mai mare, notează cotidianul rus. În aprilie, aceste probleme au fost discutate în cadrul vizitei preşedintelui rus Dmitri Medvedev în Danemarca şi Norvegia.
Există toate motivele să se creadă că în negocierile cu Islanda, deciziile UE vor fi ghidate în mare măsură de aspiraţiile privind extinderea poziţiilor şi perspectivelor sale în regiunea arctică.
În ceea ce priveşte Islanda însăşi, ea a fost determinată ‘să se ceară’ în UE situaţia disperată în care s-a aflat în 2008, când datorii de miliarde şi insolvabilitatea a o serie de bănci islandeze au adus ţara la graniţa falimentului.
Noua coaliţie de guvernare formată atunci la Reykjavik a solicitat credit chiar şi Moscovei, dar a văzut şansa salvării mai ales în aderarea la UE. Nu fără unele probleme, guvernul condus de dna Johanna Sigurdardottir a reuşit în cele din urmă să obţină acordul parlamentului islandez pentru înaintarea unei asemenea cereri de aderare.
În pofida demarării negocierilor cu UE, potrivit sondajelor circa jumătate dintre cei 312.000 de locuitori ai Islandei continuă să aibă o atitudine negativă faţă de ‘descompunerea în comunitatea europeană’.
În primul rând, precizează Nezavisimaia Gazeta, Bruxelles nu acordase ajutor de anvergură atunci când Islanda se afla în punctul culminant al crizei. În al doilea rând, însăşi UE nu a devenit un exemplu convingător privind capacitatea de a depăşi repede şi eficient situaţii asemănătoare. Dar, mai există şi alte probleme practice a căror soluţionare conform regulilor UE ar putea complica viaţa islandezilor.
Pentru Islanda, piscicultura este un domeniu primordial: mai ales astăzi, când economia insulei s-a contractat cu o treime, piscicultura aduce jumătate din veniturile provenite din export. Circa 70% din produsele maritime exportate sunt dobândite de islandezi în zona lor economică de 200 de mile. Însă, potrivit standardelor UE, această zonă va trebui să fie deschisă pentru piscicultură şi sub alte pavilioane.
Comisarul pentru Extindere şi Politică Europeană de Vecinătate, Stefan Fule, a atenţionat deja Reykjavikul că în timpul negocierilor va fi abordată atât problema situaţiei financiare a republicii, cât şi dea privind reforma în domeniul piscicol.
În afară de aceasta, după ce va adera la UE, Islanda va trebui, după cum a cerut Parlamentul European, să sisteze profitabila vânătoare de balene, interdicţia internaţională asupra acestei activităţi fiind astăzi încălcată periodic de islandezi şi norvegieni.
Regulamentul negocierilor UE-Islanda conţine 35 de poziţii. Se pare, însă, că soluţiile de bază se întrezăresc deja, mai ales că şi ‘factorul Arctica’ îndeamnă la grabă, conchide ziarul rus.