Legea care face să dispară conducătorii auto şi asistent managerii. Află dacă vei fi afectat de noua lege a salarizării

– FMI şi UE cer flexibilizarea procedurilor de angajare şi concediere. Banca Mondială cere diferenţe mai mari între salarii. Ministerul Muncii spune că cerinţa Băncii Mondiale ar putea fi îndeplinită, dar e mai rezervat în privinţa Codului Muncii

Legea salarizării unitare în sectorul bugetar va fi modificată substanţial, la niciun an de la intrarea în vigoare. Proiectul care va fi lansat în dezbatere publică spre mijlocul lunii august va arăta sensibil diferit faţă de legea în vigoare. Gândul prezintă principalele modificări preconizate:

Citeste si:  O dilemă de coşmar pentru bugetarii ieşeni - 25% la salarii sau concedieri

Se unifică titulaturile date posturilor în care se prestează aceeaşi activitate. De pildă, nu vor mai exista şoferi şi conducători auto, ci doar şoferi. Nu vor mai exista secretare şi asistent manageri, ci doar secretare.

Se elimină diferenţele salariale între persoane angajate în diferite sectoare bugetare  pe acelaşi post. Şoferul de la Apărare va câştiga la fel cu cel de la Muncă, Sănătate, Educaţie ş.a.m.d.

Creşte punctajul maxim în grila de salarizare, respectiv cresc diferenţele dintre treptele de salarizare din grilă. În condiţiile în care, per ansamblu, cheltuielile salariale trebuie să rămână aceleaşi, pentru a creşte salariile mari, Guvernul va fi obligat să taie din salariile mici.

Citeste si:  Grecia renunţă la pensionarea anticipată

Noile grile de salarizare vor putea oferi multe surprize. Este evident că cei mai mulţi vor fi nemulţumiţi, întrucât, pentru a creşte diferenţele de salarii, adică pentru a creşte salariile mari, trebuie să se taie din salariile mici. Motivul e simplu: cheltuielile salariale nu pot creşte. Trebuie să rămână aceleaşi sau chiar să scadă. „Trebuie luate în considerare schimbările din structura salarială pentru a fi asigurată sustenabilitatea fiscală”, a declarat Jeffrey Franks, reprezentantul FMI.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata