Premierul Emil Boc a declarat miercuri, 4 august, că România nu are bani pentru plata avioanelor multirol F16. Întrebat, la finalul şedinţei de Guvern, dacă statul român va avea banii necesari pentru plata avioanelor F16, Boc a afirmat scurt: „Nu!”.
Guvernul român ar fi trebuit să achite către SUA, până marţi, prima tranşă, în valoare de 750 de milioane de dolari, din suma de 1,3 miliarde de dolari, cât a fost stabilit costul programului de achiziţie a avioanelor multirol F16.
De altfel, statul român ar fi trebuit să achite prima tranşă încă din iunie, dar Statele Unite au acceptat să ne acorde o amânare de două luni.
„În primul rând, există un consens clar la nivelul armatei române că vreţi să fiţi parte a programului F-35. Este, de asemenea, un consens clar că vă doriţi un avion care să fie interoperabil cu aparatele NATO. Pare, de asemenea, să existe un consens clar că vă doriţi să schimbaţi actualele aparate. (…) Cel mai puţin costisitor şi cel mai eficient mod, potrivit experţilor, este să achiziţionaţi F-16.
Este mai puţin scump, este mai interoperabil cu NATO şi este singurul dintre avioane care a fost testat în luptă. Dar în cele din urmă cred că cel mai important este că acordul pe tema F-16 este unul între forţele aeriene – între forţele aeriene americane, cele mai bune din lume, şi forţele româneşti”, a explicat, la începutul lunii iulie, Mark Gitenstein, amabasadorul SUA la Bucureşti, avantajele achiziţionării de avioane F-16 de către România.
El a adăugat că cea mai mare parte a banilor destinaţi acestui program vor merge pentru pregătirea piloţilor.