Ce asigurare de sănătate alegi pentru concediu

Cardul pentru asiguraţi acoperă servicii doar în clinici de stat din UE. Asigurările private pot fi scumpe, dar asigură inclusiv repatrierea în caz de deces, informează Evenimentul zilei.

Pentru eventuale probleme medicale pe care aţi putea să le aveţi în vacanţă există două soluţii ca să plătiţi cât mai puţin:

  • fie cereţi eliberearea unui card de asigurat dacă contribuiţi la fondul de asigurări,
  • fie vă încheiaţi o poliţă privată înainte de plecare.

Cardul este gratuit, valabil doar în spaţiul comunitar, însă pentru a beneficia de el aveţi de parcurs multe proceduri birocratice. Asigurările private acoperă servicii de 50.000 de euro în ţările europene şi de 25.000 de euro în restul lumii, pentru persoane sub 65 de ani. Peste această vârstă, sumele acoperite scad, ajungând şi la 5.000 de euro.

Citeste si:  Ministrul Sănătăţii vrea să nu mai permită medicilor să lucreze simultan la stat şi la privat

Cardul de asigurat e gratuit, dar poate fi nevoie de coplată

Cardul de asigurat de sănătate se obţine gratuit de la casele judeţene de asigurări, atât pentru adulţi cât şi pentru copii, însă este valabil numai în ţările membre UE.

Cu ajutorul acestui card beneficiaţi de servicii, cum ar fi urgenţele medico-chirurgicale.

Chiar dacă aveţi card, trebuei să aveţi şi ceva euro în buzunar, pentru eventuale coplăţi cerute de spitalele de stat unde vă prezentaţi. „Unitatea medicală care a acordat serviciile medicale trimite factura către casa de asigurări de sănătate, care face decontul”, spune Cristina Călinoiu.

Citeste si:  Vlad Voiculescu, noul ministru al Sănătăţii


Anunţaţi că aveţi nevoie de servicii medicale

Ca să nu aveţi surprize şi să nu primiţi niciun ban, în cazul în care aveţi nevoie de asistenţă medicală şi aveţi asigurare privată, trebuie să sunaţi la numărul înscris pe poliţă.

Numărul aparţine unei companii care asigură asistenţă medicală internaţională. Trebuie să le spuneţi ce aţi păţit şi veţi primi instrucţiuni în funcţie de destinaţie, în acel moment deschizându-se dosar de daună.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata