Mita este o invenţie balcanică

Unul din patru bulgari mărturiseşte că a dat mită în ultimul an, însă nu doar Bulgaria suferă de pe urma corupţiei omniprezente. Oriunde te-ai duce în Balcani, să dai mită este legea nescrisă pe care toate straturile societăţii o respectă cu sfinţenie, scrie Deutsche Welle, preluată de publicaţia bulgară Standard News în ediţia de joi.

Mita este dată atât la naşterea unui copil, pentru a-i asigura acestuia serviciile adecvate în spital, cât şi la o înmormântare decentă pentru părinţi. Orice poate progresa, fie la universitate, fie la şcoală doar dacă profesorii primesc mită. Cu 4 ani în urmă, o amplă afacere ruşinoasă de acest tip, a fost dată la iveală la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Kragujevac, Serbia – unde 12 profesori universitari au fost reţinuţi pentru comerţ cu diplome, însă toţi cei acuzaţi sunt azi în libertate.

La sfârşitul anului 2008, în Croaţia a fost făcută publică o listă cu preţuri pentru a lua note bune la facultate. Aceasta includea tarifele pentru cumpărarea testelor şi oferea garanţii pentru luarea unei note bune. De asemenea, lista oferea facilitatea ca la mita dată pentru două examene să primeşti un discount. Anul trecut, experţii de la Transparency International au plasat Bulgaria, Macedonia şi România pe locul 71, din 180, într-un top al ţărilor fără corupţie.

Citeste si:  Un hit al cântăreţei Shakira, o copie ilegală a piesei unui alt artist

Prin comparaţie, Elveţia s-a clasat pe locul al cincilea, Germania pe locul al 14-lea, iar Austria pe locul al 16-lea. Sociologii din ţările balcanice au publicat o masivă literatură care încearcă să explice fenomenul corupţiei. Unele dintre motivele citate sunt standardul de viaţă scăzut din perioada comunistă şi sărăcia profundă care afectează unele regiuni.
Toţi cercetătorii împărtăşesc părerea că, până când la nivelul politicii înalte nu vor exista progrese în ceea ce priveşte renunţarea la practica corupţiei, nu există nicio şansă de reducere a efectelor sale din viaţa de zi cu zi a cetăţenilor obişnuiţi.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Consent management powered by Real Cookie Banner