Tragedia incendiilor din Rusia ca simptom politic

Forţa mistuitoare a focului care s-a abătut peste Rusia creşte zi de zi, luând proporţiile unei catastrofe naţionale. ‘Problema vinovaţilor’ dezvăluie punctele vulnerabile ale Rusiei, scrie cotidianul austriac Die Presse, potrivit căruia la această catastrofă a dus credinţa ruşilor într-un ‘ţar-tătucă’ şi atitudinea lor civică anemică.

În dimineaţa zilei de miercuri, fumul de la incendiile care au provocat decesul a circa 50 de persoane şi au distrus peste 700.000 de hectare de pădure a acoperit şi capitala rusă Moscova. Şoferii au fost nevoiţi să aprindă farurile de ceaţă; medicii le recomandă oamenilor, chiar şi celor sănătoşi, să stea în locuinţele lor şi să nu iasă pe stradă, subliniază publicaţia menţionată.

Preşedintele rus Dmitri Medvedev şi-a întrerupt concediul de odihnă şi a convocat o reuniune de urgenţă a Consiliului Naţional de Securitate. Demiţând mai mulţi ofiţeri ai armatei ruse, preşedintele Medvedev a pus problema neglijenţei şi delăsării. La 29 iulie, lângă Moscova, a ars o bază militară, iar reprezentanţi ai Ministerului Apărării au încercat iniţial să ascundă acest fapt.

Procuratura a demarat o anchetă pe marginea ajutorului neacordat în timp util, care a dus la decesul mai multor persoane. La fel ca în cazul catastrofelor precedente, cea de acum face actuală problema vinovaţilor, dezvăluind părţile slabe ale regimului politic şi social al Rusiei, scrie Die Presse.
În opinia analistului rus Aleksei Makarkin de la Institutul pentru tehnologii politice de la Moscova, preşedintele Medvedev şi premierul Putin continuă să fie văzuţi de majoritatea cetăţenilor ruşi drept ‘salvatori’, în timp ce ura este orientată fie asupra unor funcţionari regionali concreţi, fie asupra oligarhilor din America.

Citeste si:  Seat se va retrage de pe piaţa din Rusia în 2015

După cum notează Die Presse, oamenii de ştiinţă ar fi atenţionat încă în 2008 în legătură cu faptul că neajunsurile structurale ar putea duce la o catastrofă: la acea dată fuseseră iniţiate nişte reforme destul de neinspirate în domeniul administrării pădurilor din Rusia.

Moscova a pus răspunderea pentru preîntâmpinarea incendiilor de pădure pe umerii departamentelor regionale, iar din cauza verticalei puterii creată în Rusia – verticală ce se bazează pe corupţie şi loialitate faţă de Kremlin şi nu depinde de voinţa cetăţenilor – elitele regionale se preocupă mai mult de imaginea pe care o au în ochii Moscovei, decât de protejarea populaţiei, subliniază cotidianul austriac.
În opinia expertului rus Nikolai Zlobin de la Institutul pentru securitate globală, exprimată pentru Die Presse, o altă ‘verigă slabă’ ar fi anemica atitudine civilă a cetăţenilor ruşi înşişi, care preferă să aştepte ajutor ‘din cer’ sau ‘de sus’, în loc să creeze, de exemplu, brigăzi de pompieri voluntari.

Citeste si:  Actorul şi regizorul Danny DeVito împlineşte 70 de ani
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Consent management powered by Real Cookie Banner