FMI, povară sau credibilitate?

Tot mai multe voci susţin că a­­­­cor­­­dul cu FMI este nociv pentru economie şi trebuie întrerupt. Ne-a ajutat sau nu împrumutul de 20 de miliarde de euro?

Deşi s-a scurs mai bine de un an şi jumătate de la semnarea acordului financiar cu Fondul Monetar Internaţional, efectele în economia reală întârzie să apară. România se numără printre ţările cu cea mai mare scădere economică în 2010, leul se luptă să supravieţuiască susţinut puternic de banca centrală, iar investitorii continuă să vadă România ca o ţară riscantă de care trebuie să se ferească. Prezentat iniţial ca o garanţie a credibilităţii, acordul cu FMI atârnă acum ca o piatră de gâtul unei economii care se zbate să iasă din valurile crizei.

Citeste si:  Cursul e sub 4,2 lei/euro. Dealerii spun că BNR turează motoarele

SĂ PLECE ACASĂ! Ultima vizită a delegaţiei Fondului Monetar Internaţional la Bu­­­cureşti, care s-a încheiat pe 4 august, a fost mai inflamată ca niciodată. Oameni de afaceri, dar şi lideri politici s-au pronunţat pentru întreruperea acordului de finanţare cu instituţia internaţională, scrie Adevărul.ro.

„Aceşti domni nu ştiu nimic despre economia românească. La fel ca şi alţii, înaintea noastră, cred că ar trebui să găsim o metodă rapidă de a-i trimite acasă”, a răbufnit Dinu Patriciu după întâlnirea pe care Asociaţia Oamenilor de Afaceri a avut-o cu reprezentanţii Fondului. Aluzia era clară.

Citeste si:  Cod galben de ploi însemnate cantitativ pentru 17 judeţe

România ar trebui să urmeze exemplul Ungariei care, pe 19 iulie, a suspendat discuţiile cu reprezentanţii FMI din cauza neînţelegerilor legate de măsurile care trebuie luate pentru respectarea deficitului bugetar.

Oamenii de afaceri au mers la întâlnirea cu reprezentanţii FMI cu o listă de propuneri pentru relansarea economiei. Printre cele mai importante puncte s-au aflat scăderea cotei unice la 10%, necesitatea reducerii TVA la 15%, amnistia fiscală şi restructurarea administrativă prin concedierea a 600.000 de funcţionari. Măsuri cu care, în mod paradoxal, reprezentanţii FMI au fost de acord, doar că relaţia cu Guvernul îi împiedică să le pună în aplicare.

Citeste si:  Vântul va continua să împingă norul de cenuşă spre Europa cel puţin încă 4-5 zile

O atitudine pe care Dinu Patriciu o consideră drept demagogie. Pe lângă autorităţi, FMI are o mare parte din vină prin condiţionalităţile impuse. În toate ţările cu care a semnat acorduri, FMI a impus reţete standard. Prin urmare, foarte puţine şi-au revenit după ce au urmat tratamentul FMI, şi nu datorită „medicamentelor” administrate, ci prin forţe proprii.

Exemplele trecutului sunt concludente şi demonstrează că încrederea investitorilor într-o economie nu este nici pe departe legată de cordonul FMI. În 1997, Thailanda a încheiat un acord cu FMI în valoare de 20 de miliarde de dolari, însă acest lucru nu a împiedicat deprecierea monedei naţionale thailandeze (baht) cu peste 100%.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata