Prima insolvenţă din retailul de bricolaj. Interhome rămâne cu două magazine din cinci, la mai puţin de un an de la extindere

Ca şi în retailul alimentar, insolvenţa loveşte un business mic, de circa 15 mil. euro, din sectorul de bricolaj aflat în al doilea an de declin. Acţionarii Interhome – o reţea de cinci magazine – au cerut intrarea în insolvenţă a companiei după ce au închis trei unităţi, dintre care două fuseseră inaugurate în toamna lui 2009, când piaţa era în scădere cu 15-20%.

Compania a intrat recent în reorganizare judiciară, iar peste jumătate din angajaţi au fost trimişi acasă, acesta fiind primul caz de insolvenţă de pe piaţa de profil.

Citeste si:  BULETINUL INSOLVENŢEI - 22 aprilie 2010 (3158)

Acţionarul Interhome Decor este compania Interior Home Commerce din Belgia, potrivit datelor de la Registrul Comerţului. În spatele acesteia ar putea fi un investitor francez cu experienţă în comerţul local, scrie Ziarul Financiar.

Pe site-ul de networking Linkedin, Benoit Benquet – managerul general al Interhome şi fost director operaţional al reţelei de electronice şi electrocasnice Domo – este menţionat ca fiind proprietar al reţelei de bricolaj.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata