Pierderi şi proteste la Rompetrol

Pierderile Rompetrol Rafinare s-au adâncit cu 72% în primul semestru, ajungând la 119 milioane de dolari. Rezultatele negative anunţate miercuri, 11 august, protestele angajaţilor şi apropierea scadenţei pentru plata datoriei către statul român ţin Rompetrol în tensiune.

În acelaşi timp, cifra de afaceri consolidată s-a majorat cu 24%, la 1,76 miliarde de lei, scrie Adevărul.

De altfel, oficialii companiei se aşteaptă la un rezultat negativ şi la nivelul întregului an, sperând ca la anul să fie pe zero, iar în următorii doi-trei ani să fie „mai bine”.

Citeste si:  Valeriu Zgonea a fost exclus din PSD

„Nu muncim degeaba!”

În acest context, miercuri, zi de salariu în companie, circa 200 de angajaţi ai Rompetrol de pe platforma Petromidia Năvodari au protestat în faţa sediului central al companiei din Piaţa Presei Libere din Capitală, cerând majorări salariale cu 300 de lei, adică cu 8%.

„Nu muncim degeaba!”, „Hoţii!” şi „Hai Patriciu!” au fost câteva dintre scandările protestatarilor, care au folosit vuvuzele pentru a se face mai bine auziţi. Rafinăria Petromidia va intra în revizie în luna septembrie, iar angajaţii ameninţă că nu vor reporni instalaţiile până nu vor primi salarii majorate.

Citeste si:  Cioloş: Nu pot spune acum dacă sunt de acord cu majorarea cu 10% a salariilor bugetarilor

Sindicaliştii spun că majorările salariale erau prevăzute în contractul colectiv de muncă. „Pentru cinci din cele şapte societăţi de pe platforma Petromidia am încheiat protocolul de finalizare a negocierilor anuale privind contractul de muncă. Aici au fost prevăzute creşteri salariale pe care conducerea companiei nu vrea să le mai aplice. Vom merge în instanţă pentru a ne apăra acest drept”, a declarat Petre Tancău, liderul sindicatului Petrochimistul.

În replică, oficialii Rompetrol spun că cererile angajaţilor nu sunt justificate, în actualele condiţii economice şi ţinând cont de rezultatele negative obţinute de companie în ultimii ani.

Citeste si:  Mugur Isărescu: Da, program de dezvoltare, dar cu macrostabilitate; peste asta nu se mai trece!
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata