Statul, dator cu peste 714 milioane euro pentru medicamente

Producătorii de medicamente generice cer statului plata arieratelor, care se ridică la peste 714 milioane de euro, şi reducerea termenelor de plată, care se apropie de un an.

De la începutul acestui an, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) nu a decontat medicamentele livrate de producătorii de medicamente generice din România, iar datoriile au ajuns la 1,5 miliarde de lei, echivalentul a aproape 360 de milioane de euro, scrie Evenimentul Zilei.

Aceasta, în condiţiile în care, ca urmare a unei ordonanţe adoptată de Guvernul Boc, s-au prelungit termenele de plată pentru medicamentele compensate şi gratuite, acestea putând ajunge 300 de zile.

Citeste si:  Primele imagini oficiale din "Terminator Genisys" - VIDEO

„CNAS, în calitate de instituţie abilitată a statului în gestionarea fondurilor din domeniul sănătăţii, nu a început decontarea medicamentelor utilizate în 2010, nereuşind practic să încheie compensarea consumului de produse farmaceutice nici măcar pentru anul 2009”, se arată întrun comunicat remis de Asociaţiei Producătorilor Români de Medicamente Generice (APMRG).

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata