Ce contribuţii sociale plătesc persoanele fizice autorizate

– Alături de cotizaţia la bugetul de sănătate, plătită şi până la 1 iulie, mai apare obligaţia plăţii contribuţiei pentru pensii şi şomaj.Modificările nu se aplică însă şi în cazul pensionarilor, scrie Evenimentul Zilei.

Pentru câţiva mumă, pentru majoritatea ciumă. Recentele modificări legislative referitoare la cei care obţin venituri din activităţi independente, inclusiv persoanele fizice autorizate (PFA) îi avantajează doar pe cei cu venituri foarte mari.

Cea mai mare parte însă, adică românii care fie înregistrează câştiguri la nivelul unor salarii, fie îşi completează sumele de pe contractele de muncă, suportă costuri mai mari.

Citeste si:  Ce concedieri va face Guvernul în ministere

Modificările fiscale care se aplică de la 1 iulie nu le afectează pe acele PFA care îşi stabilesc baza impozabilă conform normelor de venit, spune avocatul specialist în fiscalitate Gabriel Biriş, partener la Biriş Goran.

Cele mai mari costuri vor fi suportate de angajaţii cu contracte de muncă la un angajator care îşi completează veniturile prin activităţi realizate ca PFA. Dacă, până la 1 iulie, ei erau obligaţi să achite la buget doar contribuţia la sănătate în valoare de 5,5%, după această dată suma de plată creşte până la 16,5% din venitul net lunar.

Astfel, la contribuţia pentru sănătate se adaugă cea la bugetul de pensii, de 9,5%, precum şi cea la bugetul de şomaj, de 0,5%, explică Biriş.

Citeste si:  Mâncarea gătită în casă reduce riscul de a dezvolta diabet zaharat de tip 2

Atenţie, o modificare importantă faţă de prima jumătate a anului este plafonarea bazei de calcul pentru contribuţiile sociale la cinci salarii medii pe lună. Salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2010 este de 1.836 de lei. În consecinţă, PFA nu vor plăti contribuţii sociale pentru sumele ce depăşesc 9.180 de lei.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata