Omul care a adus Nokia la Cluj: Nu poţi atrage investiţii stând cu mâinile în sân

Marius Nicoară, fostul preşedinte al Consiliului judeţean Cluj, a jucat golf cu cei de la Nokia şi Emerson, a ieşit la cină cu ei. Dar decizia lor de a investi nu a ţinut de aspectul plăcut al vieţii, ci de starea drumurilor şi de planurile de dezvoltare pe care le-a pus la punct, scrie Ziarul Financiar.

Care este, aşadar, aspectul esenţial când încerci să atragi o investiţie? Într-o vreme în care aşteptările se năruiesc, omul care a adus Nokia în România răspunde fără să clipească: „Să ai un program coerent, să fii serios şi să ai un nume bun.”

El afirmă că nu a stat cu mâinile în sân aşteptând investitorii, ci a mers pe la ambasade să-şi prezinte planul, şi-a făcut cunoscute intenţiile în revistele de specialitate: „Dacă stai cu mâinile în sân şi aştepţi investitori, vei aştepta toată viaţa.” Ce sfaturi dă el altor administraţii care acum suferă pentru că nu au fabrici, locuri de muncă şi nici venituri la buget: „În primul rând să identifice un teren. Apoi să facă un program coerent de dezvoltare a zonei – drumuri, apă, canal, aeroport, dacă se poate. Şi apoi să-şi mediatizeze proiectele. Este singura soluţie”.

Citeste si:  Bruynseels, şeful BCR: Ne aşteaptă încă douăsprezece luni extrem de grele


Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Consent management powered by Real Cookie Banner