Cine este românul care a descoperit că Germania datorează României 18 miliarde de euro

Radu Golban este un român stabilit în Basel, Elveţia. Doctor în economie, el a descoperit în timp ce îşi făcea documentarea pentru teza doctorală că Germania are o datorie istorică către Banca Naţională a României: peste 18 miliarde de euro.

„La origine, sunt din Timişoara. La vârsta de 14 ani -în anul 1988- împreună cu familia, am emigrat în Germania. Sunt cetăţean german şi din anul 2003 m-am stabilit în Elveţia”, a declarat el.

„Având reşedinţa în Basel, mi-a fost facil să accesez arhiva Băncii Reglementelor. Am analizat raportul numărul 14 al instituţiei, care tratează în mod special cumularea soldului român şi tehnicile Germaniei de a reduce acest sold sau „varfurie” neacoperite ale comerţului în compensaţie între cele două ţări. În ciuda diferitor tehnici ale Germaniei de a reduce soldul – fie prin decontarea staţionării trupelor germane în România din soldul curent sau achitarea unor datorii ale României faţă de Germania în 1944 tot din soldul curent, acesta a crescut în favoarea României în ritm accelerat. În 1944 de la circa 900 de milioane la 1200 de milioane de Reichsmark.”.

Astăzi, valoarea iniţială pe care instituţia condusă de Mugur Isarescu ar putea s-o recupereze de la Germania ar fi de 18,8 miliarde de Euro,
conform unor calcule efectuate de membrii comisiei Bergier, din Elveţia, informează Realitatea.net.


Un demers legal pentru recuperarea soldului nu a fost demarat
.

Citeste si:  Chiţoiu îşi asigură retragerea de la Finanţe: O şpagă legală paşte toate firmele din România

Golban este convins că în cele din urmă datoria poate fi achitată: „Altfel, eu şi colaboratorii mei, nu ne-am mai fi angajat într-un demers făra sorţi de izbândă”, a mai spus economistul din Elveţia.

Germania îi datorează României peste 18 miliarde de euro, sumă care provine dintr-un contract de Clearing semnat între Guvernele României şi Germaniei la 23 martie 1939.

Prin contract, România se obliga să livreze mărfuri diverse către Germania, care urma să le achite la un preţ mai mare cu 10% faţă de valoarea medie a preţurilor mondiale. Germania urma să achite facturile prin Casa Germană de Compensaţie, dar plăţile trebuiau efecuate numai către BNR, în mărci germane imperiale. BNR, la rândul ei, achita în lei româneşti exportatorilor.

Citeste si:  Restanţele la bănci, aproape egale cu numărul şomerilor

Germania şi-a achitat în primii ani datoriile faţă de statul român, dar în contextul războiului s-au acumulat datorii la plăţi. Ministerul de Finanţe din Germania a emis, la data de 7 septembrie 1944, un document oficial ce avea caracter intern, prin care recunoştea că are obligatţii de plată neachitate la termen, către 31 de state, protectorate şi teritorii. România ocupa locul patru cu suma de 1.126.344 mărci germane imperiale.

BNR le-a plătit exportatorilor români, la zi, toate facturile, dar nu a mai solicitat plăţi compensatorii de la nemţi.

Citeste si:  Creditele în lei vor fi din ce în ce mai scumpe
Citește și
3 Comentarii
  1. Cernatescu T spune

    Poate ca Dl.Isarescu daca va intra in posesia documentelor va actiona ca atare.
    Isarescu este un roman si nu va trece cu vederea aceasta datorie a Germaniei. Sa nu uitam ca evreii si acum dupa 40 de ani mai primesc despagubiri (si nu mici) pentru evreii dusi in lagarele de concentrare. Chiar si urmasii urmasilor lor beneficiaza de sume mari si nemtii platesc fara sa circteasca.
    Romania nu a pretins vreodata ceva necuvenit, asa ca sa asteptam reactia BNR ului.

  2. ela spune

    Nu cred ca statul roman, prin functionarii sai( unii impotenti, altii corupti, restul frati cu prostia)va reusi sa recupereze cel putin 1 euro simbolic de la nemti ! Am curajul sa pariez !Cine o mai face ?

  3. luly piro spune

    eu mai am curajul sa pariez ca totul va ramane aici pe financiarul eventual vom mai citii odata,si cam atat, nu s in strare de nik tot ce apartine de guvernul romaniei,ne au demonstrat o de 20 de ani,nu ne mai trebuioesc alte promisiuni.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata